Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Un copil pe săptămână este abandonat în Maternitatea Ploieşti

Publicat in Adevarul, miercuri 29 aprilie 2009 ·

Mamele care îi lasă nu provin doar din familii de condiţie modestă şi medicii sunt îngrijoraţi de faptul că numărul naşterilor scade, iar cel al abandonurilor rămâne constant. Spitalul de Obstetrică - Ginecologie (SOG) Ploieşti nu este un loc doar al bucuriei, un spaţiu în care se simte la tot pasul fericirea mamelor ce aduc pe lume un copil. Chinurile facerii pălesc în faţa sentimentului de împlinere a actului matern, dar colţuri de salon ascund o durere încă mută, o suferinţă abia născută care va prinde glas peste ani, în pieptul copiilor aduşi pe lume şi abandonaţi în unitatea medicală. Un copil pe săptămână este lăsat de familie în grija statului, este aruncat în braţele sistemului de asistenţă socială. „21 de nou-născuţi au fost abandonaţi de la începutul acestui an, iar anul trecut au fost 82. Unele mame fug din spital, iar altele îşi manifestă încă de la internare intenţia de a părăsi copilul“, spune asistentul social al SOG Ploieşti, Luminiţa Leonte. Cu poliţia pe urme

Unii părinţi sunt căutaţi cu poliţia pentru a putea fi reglementată situaţia identităţii nou-născuţilor, alţii nici măcar ei nu au acte de stare civilă. Mulţi dintre cei care nu cunosc sentimentul responsabilităţii sunt oameni pe care sărăcia i-a adus pe marginea prăpastie şi grija zilei de mâine îi împinge în abisul nemerniciei. „Ajungem în situaţia de a merge după mame, de a discuta cu ele. Unele invocă lipsa posibilităţilor materiale, spun chiar că nu pot păstra copilul pentru că, pentru a-l creşte, este nevoie de mai mulţi banii decât cei pe care îi primesc ca alocaţie de la stat“, povesteşte Luminiţa Leonte. Însă, nu toţi părinţii ce-şi abandonează pruncii în maternitate sunt în situaţia de a gândi viitorul acestora printr-o ecuaţie a sărăciei. „Această situaţie ţine de nivelul socio-economic, de situaţia actuală care se manifestă asupra nivelului de trai, până la urmă, dar vreau

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum 59 minute
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum 38 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 3 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

Prognoza meteo 24 noiembrie. Vremea devine predominant frumoasă. Unde vor mai fi ninsori

Adevarul acum o ora
Meteorologii anunță pentru duminică, 24 noiembrie, o vreme frumoasă. Temperaturile vor fi moderate pe timpul zilei, doar dimineața și în timpul nopții acestea vor fi temperaturi scăzute.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Preşedintele AEP, la deschiderea urnelor: Nu s-a înregistrat niciun fel de incident. Nu avem înregistrată nicio contestaţie până la acest moment

News.ro acum o ora
Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat dumincă dmneaţă că de la deschiderea urnelor nu a fost înregistrat niciun fel de incident în procesul electoral şi nu a fost depusă nicio contestaţie.

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum o ora
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°