În anul 1870, firma Grund Rădulescu&Co înfiinţa compania Bere Azuga S.A. Ieri . Îmi plăcea să vizitez, de fiecare dată când treceam prin Azuga, „căminul fabricii”, cum numeau localnicii una din vechile bodegi ale oraşului, locul în care berea Azuga se bea în modul cel mai nemijlocit cu putinţă, direct de la fabrica aflată peste drum.
Era un loc fără pretenţii, vizitat mai mult de localnici - consumatori maturi, gata oricând să renunţe la aparenţa aseptică a unui local, în favoarea unei oferte solide, consistente şi rezonabile ca preţ. Aici găseai bere Azuga, toată gama (Regală, Pils, Premium, Excelsior şi Brună) şi pastramă de oaie.
Azi. Având, de curând, drum prin Azuga, m-am abătut, alături de un prieten căruia voiam să-i arăt pitoreasca locantă, spre „căminul fabricii”. Dar, vai, localul suferise o transformare drastică. Ferestre mari, din termopan, străjuiau intrarea, în mijlocul sălii răsărise un bar iluminat cu spoturi mascate iscusit în scafe din tavanul fals, taburete din inox înconjurau măsuţele joase, la care muşterii posaci lâncezeau în faţa unui suc.
De pastramă, nici vorbă, iar bere, ne-a anunţat, mândră, chelneriţa, aveau Tuborg, Carlsberg, Stella şi chiar Beck’s.Întâlniserăm un caz tipic de progresism bezmetic, autohton. Ce face un întreprinzător român dintr-o berărie consacrată, situată chiar în poarta fabricii de bere?
O transformă în altceva decât o berărie. Sau dacă, totuşi, din lipsă de imaginaţie, va continua să vândă bere, va vinde toate mărcile, mai puţin berea locală, fabricată peste drum. Şi, neapărat, o va face să arate ca la Bucureşti sau ca „afară”; culoarea locală e stânjenitoare.
Aşa se face că, la oraş sau la ţară, la mare sau la munte, găseşti aceiaşi mititei-Metro, berea Tuborg brasată în Bucureşti, caşcavalul Feteşti făcut în Ialomiţa şi cam atât.