Părintele Tănăsache Costea era preot la biserica din satul gălăţean Smulţi când şi-a pus veşmintele cele mai luminoase şi a aprins făclia pentru a săvârşi slujba Învierii din noaptea de 29 spre 30 aprilie 1989. "Hristos înviat!", le-a spus răzeşilor lui paşnici din Smulţi.
Slujitorul de astăzi de la paraclisul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, părintele Costea, îşi aminteşte că, şi pe vremea aceea, trăirea celei mai mari sărbători creştine transfigura chipul celor prezenţi la biserică. "Adevărat a înviat!", îi răspundeau ei cu glas tare. Slujea după acelaşi tipic şi după aceeaşi rânduială.
"Aveam mulţi credincioşi care nu veneau direct la biserică în noaptea de Înviere, dar trimiteau pe cineva la biserică să le ia Paşti şi lumină. Credinţă aveau toţi. Nu a fost şi nu va fi diferenţă între slujbe, dar atunci era diferenţă în rândul oamenilor, pentru că destui credeau şi se manifestau corect, dar erau şi unii care nu-şi manifestau credinţa vizibil. Mi-aduc aminte că era un bărbat, membru de partid, care, atunci când îl salutam pe stradă «Hristos a înviat!», el îmi răspundea: «Just!». El credea, dar spunea asta pe ocolite, era ca şi cum ar fi zis: «Aşa este părinte!».
Erau şi unii care aveau o credinţă «habotnică» în partid şi uitau de credinţa în Iisus Hristos, dar, după ce discutau cu câte un preot, se lămureau. Unii te luau la rost dacă le spuneai «Hristos a înviat!» şi îţi ziceau: «Ce îmi spui mie aşa, părinte? Eu nu sunt cu credinţa, sunt cu Partidul!». Dar tăceam, suportam.
Auzeam insulte şi mai mari decât aceasta alte dăţi. Ştiam că ei îşi apărau pâinea, locul de muncă, iar de multe ori era mai mult un spectacol treaba asta pe care o făceau ei. După ce vorbeai frumos cu ei îşi reveneau, pentru că omul crede întotdeauna în ceva, iar românul a crezut întotdeauna în Dumnezeire şi în Hristos Mântuitorul
