Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Tinerii şi bătrânii au alergat în Herăstrău

Publicat in Adevarul, miercuri 29 aprilie 2009 ·

Sute de tineri, copii şi vârstnici au alergat astăzi cot la cot pentru a înlătura barierele dintre generaţii. Aceştia au pornit pe traseu, în perechi mixte, pentru a marca Ziua Europeană a Solidarităţii între Generaţii.

Sute de bucureşteni, unii dintre ei în echipament sportiv, s-au îmbulzit azi-dimineaţă la ora 9.00 în Parcul Herăstrău, la intrarea Clarles de Gaulle pentru a se înscrie la Crosul Generaţiilor. „Am antrenament pentru că am crescut la ţară şi am alergat mult. Am venit împreună cu nepoata care a aflat de la şcoală de acest eveniment”, spune Alexandra Burtea în vârstă de 68 de ani, în timp ce se pregătea de alergat legată cu o sfoară de nepoata ei de 11 ani.

Startul a fost dat la ora 11.00, iar crosul a fost condus de Gabriela Szabo, jocurile şi probele sportive fiind moderate de Cristian Ţopescu. „Sunt probe haioase, bazate pe distracţie precum trasul de sfoară sau sărituri cu sacul. Bineînţeles, perechile vor fi formate tot dintr-o persoană mai în vârstă şi una mai tânără. Mergem pe aceeaşi idee, şi anume sprijinul dintre ei”, a spus Cristian Ţopescu, în timp ce studia grila de jocuri.

Înainte de start, copiii, tinerii şi vârstnicii s-au încălzit sub îndrumarea Dianei Oprea, campioană mondială la fitness feminin.

Perechile s-au sprijinit reciproc

În timpul crosului, participanţii, legaţi doi câte doi, au trebuit să-şi ajute permanent perechea, până la linia de sosire. „Sper să nu-l încurc pe nepoţel pentru că el este mai iute decât mine. Am venit să demonstrăm că suntem solidari şi că nu sunt bune conflictele între generaţii”, a spus Stănoiu Mariana de 54 de ani.

Traseul crosului a fost de la intrarea în parc şi până la Lacul Herăstrău. „Până acum, ora 9.50, s-au înscris persoane de la 6 la 70 de ani. Ne aşteptăm să avem peste 400 de participanţi hotărâţi să înlăture prejudecata conflictului între generaţii”, a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu afirmă că din documentele consultate la CNSAS nu reiese că a fost urmărit de fosta Securitate

News.ro acum 43 minute
Candidatul susţinut de coaliţia de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, după ce a consultat dosarul de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) în care apare şi o declaraţie dată de el în anul

Crin Antonescu, despre traficanții de droguri: „Dacă aș putea, i-aș împușca pe stadion, ca în China”

Adevarul acum 23 minute
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, a făcut joi declarații dure la adresa traficanților de droguri, fiind de părere că autoritățile ar trebui să adopte o atitudine mult mai fermă pentru combaterea f

Donald Trump a primit-o la Casa Albă pe Giorgia Meloni şi s-a declarat „100%” sigur că se va ajunge la un acord cu UE în privinţa tarifelor

News.ro acum 9 minute
Donald Trump s-a declarat „sută la sută” sigur că se va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană în privinţa tarifelor vamale, în timp ce o primea, joi, pe Giorgia Meloni, premierul Italiei, care a fost îndemnată de Bruxelles să vorbească în numele C

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum o ora
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 3 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Banca centrală a Turciei surprinde pieţele cu o majorare a dobânzii de referinţă de 350 de puncte de bază

News.ro acum 52 minute
Banca centrală a Turciei a surprins joi pieţele financiare, majorând rata dobânzii de politică monetară, dobânda repo la o săptămână, de la 42,5% la 46%, marcând astfel sfârşitul ciclului de relaxare monetară început în decembrie anul trecut, transm

Crin Antonescu vrea combaterea dură a traficului de droguri: „Statul român trebuie să-și asume lupta împotriva drogurilor”

Adevarul acum o ora
Candidatul prezidențial al coaliției de guvernare, Crin Antonescu, a lansat joi un apel ferm pentru combaterea puternică a traficului de droguri, reamintind faptul că programul său prezidențial prevede măsuri concrete pentru rezolvarea acestei probl

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 4 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

USR atacă la Înalta Curte decizia „periculoasă” a Curții de Apel București

HotNews acum 3 ore
USR a anunțat, joi, că va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei luate de Curtea de Apel București, care a stabilit că partidul nu poate face campanie pentru Nicușor Dan în cursa prezidențială. Partidul a descris deciz

Avertizare ANM cod galben de ploi şi vijelii până vineri noapte. Ce zone sunt afectate de fenomene severe

Libertatea acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă de vreme rea în majoaritatea regiunilor, valabilă de joi până vineri noapte, dar și mai multe avertizări cod galben de vânt în zone din Moldova, Oltenia și Banat.

Vremea

București
acum

15°
joi

10°/25°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

18°
joi

10°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

9°/19°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

12°/27°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/27°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/21°