Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACN si ANR investesc in managementul traficului de nave

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 29 aprilie 2009 ·

Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa vrea să-şi îmbunătăţească managementul traficului de nave.

Compania urmează să selecteze prin licitaţie firma care să îi furnizeze un sistem de management al traficului de nave şi de informare asupra transportului pe ape interioare - Acronim Ro-RIS. Este vorba despre achiziţia unui sistem avansat de management al traficului de nave şi de informare asupra transportului naval complet armonizat cu directive RIS (River Information Services) şi documentele asociate. Potrivit anunţului de intenţie publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), data prevăzută pentru începerea procedurilor de adjudecare este 3 august 2009. Durata contractului este de 24 de luni, începând de la data adjudecării. Valoarea estimată a contractului este de 3.540.000 euro fără TVA.

Şi Autoritatea Navală Română intenţionează să achiziţioneze acelaşi tip de sistem, cu deosebirea că beneficiari sunt mai mulţi, adică judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Teleorman, Dolj, Olt, Mehedinţi, Caraş-Severin. Potrivit anunţului de intenţie publicat în SEAP, contractul reprezintă achiziţia unui sistem de management şi de informare asupra traficului, care dezvoltă sistemul deja existent. Se extinde reţeaua de senzori de localizare şi de identificare a navelor. Data prevăzută pentru începerea procedurilor de adjudecare este 18 mai 2009. Valoarea estimată fără TVA a contractului este de 9.800.000 euro. Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa vrea să-şi îmbunătăţească managementul traficului de nave.

Compania urmează să selecteze prin licitaţie firma care să îi furnizeze un sistem de management al traficului de nave şi de informare asupra transportului pe ape interioare - Acronim Ro-RIS. Este vorba despre achiziţia unui sistem avansat de manage

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de inundaţii, pe râuri din judeţele Galaţi şi Vaslui

News.ro acum 2 ore
Hidrologii au emis o avertizare Cod roşu de inundaţii, începând de la miezul nopţii de duminică spre luni, pentru râuri din judeţele Vaslui şi Galaţi. De duminică la prânz, este în vigoare un Cod portocaliu pe râuri din bazinele hidrografice Mureş,

Mesaj Ro-Alert în Bucureşti şi Ilfov, înainte de intrare în vigoare a Codului portocaliu de ploi abundente

News.ro acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov a emis, duminică după-amiază, un mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populaţiei înainte de intrarea în vigoare a avertizării Cod portocaliu de ploi abundente.

Simona Halep şi-a aflat adversara din primul tur de la turneul de categorie WTA125 de la Hong Kong

News.ro acum 33 minute
Simona Halep, locul 1130 mondial, va evolua în primul tur la turneul de categorie WTA125 de la Hong Kong cu australianca Arina Rodionova, locul 114 mondial. Halep (33 de ani) şi Rodionova (34 de ani) nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul WTA.

UPDATE - Cod galben şi portocaliu de ploi şi intensificări ale vântului/ Judeţul Galaţi va fi sub Cod roşu de ploi torenţiale şi abundente/ Cod roşu de inundaţii, în Vaslui şi Galaţi/ Persoanele din zone de risc din 23 de localităţi din Galaţi, evacuate

News.ro acum 26 minute
Meteorologii au actualizat avertizările de ploi şi intensificări ale vântului, duminică fiind în vigoare un Cod galben în cea mai mare parte a ţării. În nordul şi estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Transilvaniei, este Cod por

Guvernul Meloni ia în calcul recurgerea la castrarea chimică în cadrul unui proiect de lege a securităţii promovat de Liga

News.ro acum o ora
Guvernul Giorgiei Meloni analizează să recurgă la castrarea chimică a celor găsiţi vinovaţi de violenţe sexuale, după ce Partidul Liga (extremă dreapta) a obţinut susţinerea Guvernului să lanseze o dezbatere pe această temă în cadrul unui proiect de

Persoanele din judeţul Galaţi care locuiesc pe albia râurilor şi în zonele cu potenţial de risc la inundaţii vor fi evacuate

Ziua Constanta acum o ora
Toate persoanele din judeţul Galaţi care locuiesc pe albia râurilor şi în zonele cu potenţial de risc la inundaţii vor fi evacuate, potrivit deciziei luate duminică în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Măsura a fost luată în co

Proiect: Fără plata impozitelor locale timp de 3 ani pentru imobilele la care s-au folosit 30% materiale reciclate

Wall-Street.ro acum 30 minute
Parlamentarii USR Diana Buzoianu, Remus Negoi, Aurel Oprinoiu şi Raoul Trifan au depus un proiect de lege destinat gestionării deşeurilor provenite din construcţii şi demolări. Proiectul are ca scop îmbunătăţirea semnificativă a gestionării, reciclă

Alt lider Hezbollah a fost ucis de IDF, anunţă Israelul

Mediafax acum o ora
Armata israeliană a declarat că l-a ucis sâmbătă pe Nabil Qaouk, comandantul unităţii de securitate internă a Hezbollah şi membru al consiliului executiv al organizaţiei, scrie Haaretz.com. Potrivit IDF, Qaouk s-a alăturat Hezbollah în anii 1980 şi

Situație dramatică: Salvamontiştii încearcă de peste 14 ore să salveze o persoană care s-a accidentat la coloana vertebrală, în masivul Piatra Craiului

HotNews acum 2 ore
Intervenţia salvamoniștilor argeșeni este extrem de dificilă şi se poate face doar terestru. Elicopterul nu se poate apropia din cauza condițiilor meteo. Potrivit Salvamont România, salvatorii din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Judeţete

Un bărbat a intrat cu pistolul în sediul AUR din Drobeta - Turnu Severin. Ce spune un membru al partidului

Ziua Constanta acum o ora
Un membru AUR a sesizat Poliția că, sâmbătă, în timp ce se afla în sediul filialei, ar fi intrat un bărbat care s-ar fi așezat lângă acesta, după care ar fi scos un pistol pe care l-ar fi pus pe scaun și ar fi început să-l privească insistent. „La d

Vremea

București
acum

20°
dum.

15°/21°
lun.

12°/15°
mar.

12°/19°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

13°/18°
lun.

9°/13°
mar.

8°/11°
mie.

9°/18°
Constanta
acum

22°
dum.

16°/22°
lun.

11°/14°
mar.

12°/16°
mie.

12°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

9°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/15°
mie.

6°/16°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/17°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°
mie.

9°/19°