Importatorul mărcii Peugeot pe piaţa autohtonă, Trust Motors intenţionează să comercializeze aproximativ 7.000 - 7.500 de unităţi în acest an, în condiţiile unei pieţe cu un volum total estimat de 150.000 de autovehicule, a declarat directorul executiv al companiei, Gheorghe Uţii.Drept urmare, compania se aşteaptă şi la înregistrarea unei cote de 4,5 - 4,7% din piaţa românească. Totuşi, atingerea acestor obiective, ar duce la o scădere cu peste 40% a rezultatelor întregist
Importatorul mărcii Peugeot pe piaţa autohtonă, Trust Motors intenţionează să comercializeze aproximativ 7.000 - 7.500 de unităţi în acest an, în condiţiile unei pieţe cu un volum total estimat de 150.000 de autovehicule, a declarat directorul executiv al companiei, Gheorghe Uţii.
Drept urmare, compania se aşteaptă şi la înregistrarea unei cote de 4,5 - 4,7% din piaţa românească. Totuşi, atingerea acestor obiective, ar duce la o scădere cu peste 40% a rezultatelor întregistrate anul trecut.
Pe de altă parte, potrivit lui Uţii, în ultimul trimestru al anului 2008, Trust Motors a returnat 700 de maşini, prin stornarea facturilor, ceea ce a permis dealerilor sa scape de stocuri şi să-şi crească lichidităţile.
"Maşinile au mers direct în statele unde cererea e mai mare decât în România, iar uzina a refacturat acele maşini către importatorii din ţări precum Cehia, Belgia. sau Franţa", a explicat Uţii.
Potrivit statisticilor, anul trecut, importatorul Trust Motors a comercializat 12.726 de autovehicule. Vânzările mărcii Peugeot au ajuns la 1.315 în primul trimestru al acestui an, cu peste 55% mai puţine comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008.