Arădenii nu ratează nicio ocazie în care li se oferă posibilitatea să vadă ce se află dincolo de zidurile cetăţii. Porţile vechii redute s-au deschis, zilele trecute, de Ziua Armatei şi au primit câteva sute de vizitatori. Au predominat copiii, cuceriţi de ce au văzut. “Ar fi bine să se introducă mai rapid cetatea în circuitul civil. E o adevărată mină de aur pentru dezvoltarea turismului local”, a declarat Marinel Purcea, unul dintre arădenii care a vizitat cetatea.
În perimetrul cetăţii este o capelă militară, devenită punct de atracţie. Arădenii mai sunt atraşi şi de expoziţia de armament şi tehnică militară. Sala Tradiţiilor de Luptă este un alt punct de atracţie.
Porţi deschise o zi pe an
Deocamdată, turismul în Cetatea Aradului, este permis doar o zi pe an, de Ziua Porţilor Deschise, când doritorii mai pot admira şi diverse exerciţii militare. Anul acesta, lunetiştii i-au fascinat pe cei mici cu un exerciţiu de neutralizare a inamicului. Camuflaţi perfect, aceştia au demonstrat cum poate fi anihilat un trăgător izolat. De asemenea, au mai putut fi studiate maşinile militare, tancurile sau armele. „Mi-ar plăcea mult să fiu şi eu soldat”, a spus Dorin Ghinga, adus în Cetate de tatăl său.