Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul saptamanii: Avantia 1 Decembrie, primul ansamblu scos la vanzare in 2009

Publicat in Wall-Street.ro, miercuri 29 aprilie 2009 ·

Dezvoltatorul spaniol Avantia, controlat de Grupul Peyber, a anuntat va investi 12 milioane de euro intr-un proiect rezidential cu 110 apartamente, situat in cartierul Titan din Bucuresti.

Lucrarile de constructie vor incepe in luna iulie, dupa ce va fi aleasa compania de constructii si vor fi finalizate in a doua jumatate a anului 2011. Cele 110 apartamente vor fi distribuite pe 11 etaje, parterul si mezaninul fiind dedicate spatiilor comerciale.

Proiectul, denumit, Avantia 1 Decembrie, cuprinde garsoniere si apartamente cu doua, trei si patru camere, ponderea majoritara fiind detinuta de locuintele cu trei camere. Pretul de pornire pentru o garsoniera cu o suprafata de 48 mp este de 64.300 euro plus TVA, iar pentru un apartament cu patru camere, cu o suprafata de peste 120 mp, pretul porneste de la 140.000 euro plus TVA. Locul de parcare nu este inclus in pret, ci costa 9.500 euro.

Din cele 110 apartamente, 12 au fost deja rezervate, taxa de rezervare fiind de 2.000 euro. Dupa achitarea acestei taxe, clientul poate plati o rata lunara inca din timpul lucrarilor de constructii si poate primi finantare direct de la dezvoltator, pe o perioada cuprinsa intre cinci si 20 de ani.

Sorin Ditoiu, director comercial Avantia, a afirmat ca de vanzarea apartamentelor se ocupa „o companie de consultanta mica, deoarece marii jucatori isi inchid departamentele de rezidential”, insa nu a facut public numele acesteia.

Grupul Peyber detine 35% din compania Avantia a fost infiintat in anul 1994, la Madrid. Al doilea actionar al Avantia este compania de constructii spaniola Constructora Martin Olivares, cu o participatie de 12%.

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj pentru cei care „se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024”: DOVEDIREA este un proces de durată

Gandul acum 18 minute
Nicușor Dan transmite un mesaj celor care însă „se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024”, îndemnându-i să citească patru comunicate. Într-o postare pe Facebook, președintele României spune că „încercările de implicare a

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum o ora
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 3 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Nicuşor Dan: NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale / Statul român trebuie să vină cu noi probe

News.ro acum 59 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale. Dan consi

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 3 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 59 minute
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

37°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°