Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asmita Gardens, suspendat pentru restante de 20 mil. euro

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 29 aprilie 2009 ·

Santierul proiectului rezidential Asmita Gardens din Capitala, care va cuprinde circa 800 de apartamente in sapte turnuri cu 16,20 si 24 de etaje, a fost suspendat ieri pentru o perioada nederminata de catre constructorul austriac Strabag, din cauza intarzierii unor plati de la Asmita Gardens inca din luna noiembrie 2008, potrivit unor surse din piata. Acesta este unul dintre cele mai mari santiere rezidentiale la care s-au oprit lucrarile de la inceputul anului.

Valoarea restantelor Asmita Gardens catre Strabag se ridica la 20 mil. euro, dezvoltatorul proiectului fiind in prezent in negocieri avansate cu banca Alpha Bank pentru obtinerea finantarii.

Compania Asmita Gardens este detinuta printr-un joint-venture de catre compania indiana Asmita si de fondul de investitii britanic European Convergence Development Company (ECDC), iar Alpha Bank a finantat lucrarile de executie. Potrivit informatiilor din piata, banca-mama din Grecia a Alpha Bank urmeaza sa-si dea acordul asupra acestui credit pana la finalul acestei saptamani.

"Confirmam faptul ca Strabag a decis sa opreasca lucrarile din cauza intarzierii platilor. Valoarea datoriilor se ridica la 20 de milioane de euro. Vrem sa continuam acest proiect cat mai curand, insa avem nevoie macar de o garantie bancara pentru aceste datorii", a declarat pentru ZF Diana Klein, responsabilul de comunicare al grupului Strabag, cu afaceri anuale de 13,7 mld. euro. Reprezentantii Asmita nu au oferit comentarii legate de oprirea santierului pana la inchiderea editiei.

Investitia pentru realizarea Asmita Gardens este estimata la circa 110 mil. euro, peste jumatate din apartamente fiind deja vandute, potrivit ultimelor informatii disponibile.

Din cauza crizei financiare, tot mai multe santiere ale unor proiecte imobiliare au intampinat probleme, fiind semnalate mai multe suspendari de lucrari de la incep

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape 1500 de voturi diferenţă. Marja se măreşte / Călin Georgescu, primul cu 22,94%

Mediafax acum 32 minute
Călin Georgescu pare că va câştiga primul tur. Lupta se dă între Ciolacu şi Lasconi pentru ultimul bilet din turul 2. UPDATE Elena Lasconi continuă să se detaşeze de Marcel Ciolacu, diferenţa este acum de aproape 1500 de voturi Candidata USR a prelu

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 2 ore
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Cine este Cosmin, fiul lui Călin Georgescu? Tânărul este bun prieten cu Novak Djokovic

Cancan acum 20 minute
Pe măsură ce scena politică din România devine din ce în ce mai efervescentă, numele lui Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, continuă să surprindă prin ascensiunea sa fulminantă. Clasat pe locul 1 în alegerile prezidenț

Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat

Mediafax acum o ora
Adrian Cozma spune că este convins că Partidul Naţional Liberal „trebuie să obţină un scor bun, dincolo de scorul care a fost obţinut” la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Totuşi, Nicolae Ciucă, prezidenţiabilul susţţinut de PNL, s-a clasat pe

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Lasconi, pe primul loc în Câmpulung Muscel, unde este primar, dar cu mai puţine voturi decât cele cu care a fost aleasă edil

News.ro acum 52 minute
Candidata USR Elena Lasconi a câştigat alegerile în Municipiul Câmpulung, acolo unde este primar la al doilea mandat, cu 35.97% din voturi, respectiv 4.708 voturi. Ea este urmată de Marcel Ciolacu (20,56%), Călin Georgescu (15,64%), George Simion (1

Participarea românilor la vot: Analiza statistică pe categorii de vârstă, gen şi mediu

Mediafax acum o ora
Dintre aceştia, 5.665.257 au votat în mediul urban (59,85%), în timp ce 3.800.000 au provenit din mediul rural (40,15%). Analiza participării în funcţie de vârstă scoate în evidenţă următoarele: • 18-24 ani: 8,71% din totalul votanţilor (824.714 per

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum 3 ore
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 8 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Iulian Anghel, editor politic ZF: Cum l-am cunoscut pe Călin Georgescu

Mediafax acum o ora
Am stat o dată de vorba cu dl. Georgescu, patru ore. Era o criză guvernamentală, sau una inventată cum îi plăcea domnului Băsescu. Şi toată lumea zicea că Georgescu îl va înlocui pe Boc. Că voia el să se bage în seamă, că alţii voiau să se bage în s

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°