Intrarea Romaniei in zona euro e inevitabila. Problema nu este daca adoptam sau nu moneda unica europeana, ci cand. Regula e clara: cine a intrat in Uniunea Europeana trebuie sa adere si la euro. Exista doar doua derogari. Primele si ultimele. Cele acordate Danemarcei si Marii Britanii. Acestor doua tari li s-a ingaduit amanarea intrarii in zona euro. Suedia insa, care nu se bucura de niciun fel de derogare, a decis singura sa fie o exceptie: indeplineste conditiile, are poarta deschisa in zona euro, dar refuza inca sa intre.

De ce, in ceea ce ne priveste, calea inca nu ne este deschisa? Fiindca inca nu indeplinim conditiile. Slovenia si Slovacia au intrat atunci cand le-a fost deschisa „poarta criteriilor". Sunt cinci astfel de criterii fara a caror indeplinire poarta nu se deschide. Si chiar daca Tratatul de la Maastricht nu prevede un calendar strict pentru adoptarea euro, alegerea momentului fiind lasata la latitudinea fiecarei tari, dar in consultare cu Comisia Europeana si cu Banca Centrala Europeana, nimic nu se poate intampla inainte de a pune economia fiecarei tari candidate in deplin acord cu toate cele cinci criterii. Le reamintesc: 1) un deficit bugetar de maximum 3% din PIB; 2) o datorie publica de maximum 60% din PIB; 3) o rata a inflatiei care sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5% media inflatiei celor mai „bune" trei tari din anul precedent; 4) dobanzi nominale la datoria pe termen lung (10 ani) care sa nu depaseasca cu mai mult de 2% media dobanzilor celor mai „bune" trei tari in planul inflatiei; 5) prezenta timp de cel putin doi ani in ERM-2 fara miscari violente pe piata valutara. Acest ultim criteriu este de fapt cel mai dur, impunand o etapa de „carantina" in care sa fie mentinut cursul de schimb in banda stabilita.

Problema cea mai spinoasa este deficitul bugetar. Ani in sir ne-am situat sub pragul de 3%. S-a nascut astfel iluzia