Marti am fost la Ministerul Culturii, la dezbaterea publica numita, cu fior poetic, Nevoia de lumina in camera obscura a cinematografiei romanesti. M-a amuzat ridicolul unor vorbitori, m-a siderat nesimtirea altora si m-au incantat propunerile punctuale ale catorva (de la Stere Gulea la Tudor Giurgiu). Altfel spus, nimic nou. Ce m-a deranjat cel mai mult (nu pentru prima data) este atitudinea strigatoare la cer a unora dintre reprezentantii “industriei” fata de criticii de film. Cel care a scos-o la lumina de data asta a fost producatorul Cristian Comeaga, acelasi care, in urma o luna, raspundea scrisorii adresate de Cristian Mungiu ministrului Culturii, la fel de patetic si deplasat ca Eugen Serbanescu (mostra: “Apropo, va rog insistent sa-i dati peste mana lui Tudor Giurgiu. Individul e aproape de a uni breasla prin festivalul si premiile lui, asezand alaturi veterani si pifani, plebei si corifei. Invatati-l cum se procedeaza romaneste: sub pretextul innoirii si al luptei contra mediocritatii, fiecare nou val are datoria sa le bage la fund pe celelalte.”).
La minister, dl CC a fost chiar cel care a deschis dezbaterea, aparent civilizat si sfatos. Dupa mai multe interventii, a venit insa randul criticului Alex. Leo Serban, care si-a reluat o idee mai veche: cineastii care dau rateuri in serie de ceva ani ar trebui sa fie trecuti pe o “lista neagra” si sa nu mai primeasca bani de la CNC; ei sunt cei avantajati de actualul sistem de finantare, care ar putea lasa impresia ca suntem mai bogati decat Hollywoodul, unde, dupa un esec sau doua, esti automat trecut pe linie moarta. Daca s-ar fi oprit aici, probabil nimeni n-ar fi avut nimic de comentat, mai ales ca vorbitorul s-a abtinut sa dea si nume (nici nu era nevoie). Insa ALS a mers si mai departe, argumentand - foarte rezonabil, in opinia mea - ca, deoarece succesul de public e relativ (mai ales in Romania
