La 30 aprilie 1989, ca şi în anii din urmă, slujba de Înviere a fost scurtă şi la obiect în cele mai multe biserici şi mănăstiri din România. "Reţeta" era clară, dictată "de sus": slujba să nu aibă un conţinut dogmatic pronunţat, să dureze puţin, să treacă în revistă patria, partidul şi conducătorii iubiţi, munca şi societatea.
"După ce se cânta în cor «Hristos a-nviat!», preotul ţinea o predică. Nu era una cu un conţinut dogmatic, ci una moral-social-creştină, pe care-o ţin minte extraordinar, din vremea aceea: «Iubiţi credincioşi, Hristos a-nviat! Să mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns sărbătoarea Paştelui, o sărbătoare frumoasă, plină de bucurie. Să mulţumim lui Dumnezeu că avem conducători credincioşi, să mulţumim lui Dumnezeu că avem un stat român ortodox, să mulţumim că avem o conducere care ne călăuzeşte în lucrurile bune. Să fim harnici, să fim serioşi, să fim creştini buni în societate. Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu! Să avem grijă să fim creştini buni la casa noastră, să muncim cu destoinicie la crearea societăţii socialiste, să muncim cu sârg în fermele de producţie unde avem oameni ai muncii, să muncim cu dragoste câmpul, să fim nişte oameni credincioşi care să ne respectăm ţara şi poporul! Să respectăm biserica şi învăţăturile ei. Cu ajutorul lui Dumnezeu, doresc să ne întâlnim şi după-amiază, la mica Înviere. Iubiţi credincioşi, Hristos a-nviat şi mergeţi sănătoşi la casele dumneavoastră!»", mărturiseşte părintele Calistrat, în acea vreme frate la Mănăstirea Sihăstria, din nordul judeţului Neamţ.
"Anul 1989 m-a prins la Mănăstirea Sihăstria, o mănăstire cu tradiţie, unde trăiau cei doi mari teologi, părintele Ilie Cleopa şi Paisie Olaru, alături de alţi clerici cu mare har.
Aceştia ţineau nişte predici foarte frumoase, dar, pentru a nu fi periclitată cu ceva p
