Guvernul alocă 10 milioane de lei pentru consolidarea a 47 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, ce reprezintă în prezent pericol public.
Pentru şapte dintre aceste imobile, lucrările de consolidare sunt deja în execuţie, iar la alte 19 clădiri urmează să fie contractate lucrările de execuţie, conform unei hotărâri aprobate ieri de guvern.
Cea mai mare sumă de bani, repectiv 6,5 milioane de lei, va fi alocată pentru cele 35 de imobile incluse în program, care se află în Capitală. Anul trecut, în programul de consolidare au fost incluse 70 de clădiri din clasa I de risc seismic, cu fonduri de 7,8 milioane lei.
Fonduri suplimentate Ministrul dezvoltării şi locuinţei, Vasile Blaga, a declarat că a discutat deja cu primarul Capitalei, Sorin Oprescu, despre suplimentarea fondurilor. „Ne vom întâlni săptămâna viitoare cu colegi din Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Culturii pentru a aduce şi eventuale modificări legislaţiei”, a spus Blaga.
Până acum au fost consolidate 14 clădiri în toată ţara, în condiţiile în care doar în Capitală lista imobilelor cu risc seismic cuprinde 318 clădiri.
Citiţi şi:
„Seismologul” Oprescu îndeamnă la calmOprescu anunţă Marea ConsolidareSă analizăm "cutremurata" poezie a lui Păunescu!Un milion de români s-au cutremurat după seism la RTV