- Social - nr. 294 / 29 Aprilie, 2009 Iubirea de patrie este cea dintai virtute a omului civilizat." (Napoleon Bonaparte) Pentru a-si apara dreptul la existenta si fiinta nationala, pentru a se putea afirma si trai liber, pentru a dobandi independenta nationala, poporul roman a trebuit sa faca din lupta si eforturile sale, din capacitatea de rezistenta, din vointa sa, din actiunile militare, scut si pavaza impotriva tuturor viiturilor care ne-au calcat timp de peste doua milenii. Romanii au mostenit de la stramosii lor deprinderea confruntarii cu barbarii - care erau calareti excelenti, a caror arma era arcul. Obligati sa lupte cu popoare de calareti-arcasi, romanii vor fi si ei arcasi si calareti iscusiti. Ceea ce i-a impresionat pe observatorii occidentali era valoarea luptatorului roman, rezistenta si tenacitatea lui. Dacii au beneficiat de numerosi propovaduitori ai credintei crestine - care au fost condamnati pentru credinta lor si exilati in Dacia. Printre ei se aflau cavaleri, tribuni, senatori si chiar consuli, cu familiile lor. Paralel cu dezvoltarea Imperiului Roman, in primul secol al erei noastre, s-a ridicat o noua putere, aceea a unei noi Biserici, cea crestina, care, adoptand organizarea administrativa imperiala romana, a reusit sa creeze IMPERIUL SPIRITUAL. Pornind de la organizarea unei vieti noi, pe baze diferite, Biserica a ajuns o entitate suprastatala, o forta politica superioara fortelor politice existente. Pe drept cuvant se spune ca POPORUL ROMAN s-a nascut crestin, intemeiat pe patru stalpi de rezistenta: FAMILIA, BISERICA, ARMATA, SCOALA. Romanii, copii ai ROMANITATII RASARITENE, au aparat pamantul, obiceiurile, datinile si credinta lor. Nu se cunoaste numarul celor care au cazut in luptele care nu mai conteneau. Ei erau eroii despre care poetul zice: "Ramaneti in umbra sfanta, Basarabi si voi Musatini / Descalecatori de tara,