Cei mai mulţi au căzut răpuşi de gloanţe, purtând în suflet o singură dragoste nepieritoare - aceea de ţară. Au mai rămas în viaţă puţini, să fie prezenţi ieri la sărbătorirea Zilei Naţionale a Veteranilor de Război. Trei ani, zece luni şi 19 zile. Lăsaseră în urmă soţii şi iubite, mame şi surori, taţi şi copii. Lăsaseră lacrimi şi doruri, plugul în brazdă şi mâncarea aburindă pe masă. Au plecat la război. Au străbătut mii de kilometri, pe jos, în vagoane sau căruţe, pe arşiţă sau ger, flămânzi şi însetaţi, proptiţi unul de altul, târâş pe coate şi genunchi, printre mine şi şrapnele. De 1.414 ori au avut ca aşternut pământul şi zăpada, iar acoperământ le-a fost cerul înstelat... De 1.414 ori au închis ochii, neştiind dacă îi vor mai deschide vreodată. Au strâns din dinţi, au dus mâna la piept şi au luptat neostoiţi pentru a-şi apăra avutul lor cel mai de preţ: ţara. Dintre ei, au căzut 9.472. Răpuşi de gloanţele inamice, mulţi au rămas neîngropaţi, prin munţi, câmpii şi ape. Alţii au avut noroc de lumânare, aprinsă, tremurând, de camarazi. N-au fost puţini nici cei care au căzut prizonieri în mâinile duşmanilor, purtând în suflet acelaşi dor nestins, de patrie... O mână de patrioţiLocotenent-colonelul Gheorghe Georgescu îşi trage sufletul o clipă. Vocea îi tremură - de emoţia reînviată, dar şi de anii care au trecut cu generozitate peste el. Nimic nu l-a doborât însă atunci, nici gloanţe, nici geruri, nici foame. N-o să-l aplece aşadar acum o adiere blândă de bătrâneţe... „Într-un sătuc de lângă Pleniţa", continuă dârz veteranul să rememoreze clipe de demult, măcinate de lacrimi şi doruri, „seară de seară, timp de trei ani încheiaţi, tuşa Margareta a aşezat pe masă o strachină cu mâncare". „O veni Ion acasă şi i-o fi foame...", zicea şi mergea să se culce. Până a murit, a pus tuşa Margareta mâncarea pe masă. Ion n-a venit. Târziu, pe o cruce în cimitir, de unde mort