Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care sunt proiectele de centre comerciale care nu vor fi construite niciodata

Publicat in Ziarul Financiar, joi 30 aprilie 2009 ·

Inca dinainte de inceperea crizei, consultantii imobiliari apreciau ca doar 50-60% din proiectele de centre comerciale anuntate vor fi intr-adevar realizate. In ultimele luni companiile de dezvoltare imobiliara nu au inceput lucrarile la proiecte noi, astfel ca este de asteptat ca numarul livrarilor din acest an sa fie inferior celui de anul trecut.

Din toamna anului trecut dezvoltatorii de centre comerciale nu au mai anuntat niciun mall nou, dar nici nu au inceput sa renunte in masa la proiectele de zeci de centre comerciale anuntate, desi o mare parte dintre acestea nu vor mai fi realizate atat pe fondul saturarii pietei, dar si a lipsei de finantare pentru realizarea acestor proiecte.

Noul „motto" al dezvoltatorilor a devenit „proiectele sunt amanate pana la imbunatatirea conditiilor de pe piata", eveniment ce ar putea sa se intample, potrivit celor mai multe opinii, in decurs de doi ani.

Apreciind ca puterea de cumparare va incepe din nou sa creasca in decurs de doi ani, in anumite orase ar mai putea fi realizate centre comerciale, tinand cont ca in Craiova, Galati sau Baia Mare inca nu a fost finalizat niciun proiect modern.

Ce se va intampla insa cu proiectele anuntate in orase precum Pitesti, Bacau, Oradea sau Targu-Mures, in care raportul spatiilor comerciale per 1.000 de locuitori depaseste deja 400 de unitati, mai mult decat in Bucuresti si chiar Budapesta, potrivit celor mai recente date ale companiilor de consultanta imobiliara?

In Pitesti omul de afaceri Adrian Vasii a anuntat ca va dezvolta un centru comercial cu o suprafata inchiriabila de 64.000 de metri patrati si ancora principala reteaua franceza Cora, dupa ce in oras au fost deja finalizate proiectele Euromall, Iris Shopping Center si Jupiter City, precum si un alt patrulea proiect care cuprinde un hipermarket PIC, o unitate Flanco si alte magazine.

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe joi, 22 mai, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 23 minute
Marius Tucă Show începe joi, 22 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Prima întâlnire a lui Nicușor Dan cu un oficial european, de la alegerea sa ca președinte

HotNews acum 6 ore
Președintele ales se va întâlni miercuri seară cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, au confirmat surse politice pentru HotNews. Ulterior, și Parlamentul European a confirmat, într-un comunicat de presă, că Metsola va avea o „întâln

CCR anunță când va analiza contestația lui George Simion pentru anularea alegerilor prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, că cererea liderului AUR, George Simion, în care acesta a solicitat anularea celui de-al doilea tur al alegerilor prezindețiale, va fi dezbătută într-o ședință d

Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Președintele ales Nicușor Dan i-a scris miercuri președintelui american Donald Trump, pe rețeaua X, un mesaj în care i-a mulțumit pentru „angajamentul față de relația dintre România și Statele Unite”, precum și pentru numirea noului ambasador al SUA

Tenis de masă: Şi Bernadette Szocs s-a calificat în sferturi la dublu

News.ro acum o ora
Perechea Bernadette Szocs/Sofia Polcanova şi-a luat revanşa, miercuri, în faţa campioanelor europene Hana Matelova (Cehia) şi Barbora Balazova (Slovacia) şi s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial Individual de la Doha. Cele

Primarul din Alba Iulia spune că într-o secție de vot au fost inversate scorurile lui Nicușor Dan și George Simion: „Vreau să îmi exprim scuzele sincere”

HotNews acum o ora
Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a declarat, miercuri, într-o postare pe Facebook, că în finala prezidențială de duminică Nicușor Dan „a pierdut” 350 de voturi din cauză că în Secția de votare nr. 42 din oraș „s-a produs o inversare

Ordinul pentru furtul tezaurului dacic din muzeul Drents „a venit din România” / Ce spun sursele citate de o investigație a postului RTL din Olanda

HotNews acum 11 ore
Ordinul pentru furtul coifului de la Cotofenesti din muzeul olandez Drents a venit din lumea interlopă românească, susține o investigație a postului RTL Nieuws. Clientul a dorit sp folosească valorosul coif de aur și brățările ca material de negocie

Vaccinarea gratuită împotriva HPV, extinsă până la vârsta de 26 de ani. Legea a fost aprobată de Parlament

HotNews acum 6 ore
Vaccinarea gratuită împotriva HPV urmează să fie extinsă până la vârsta de 26 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Un proiect de lege în acest sens, inițiat de doi parlamentari PNL, a fost aprobat miercuri de Camera Deputaților, în cali

AEP- Alegerile prezidențiale din 2025 s-au desfășurat în condiții de corectitudine și transparență deplină

Ziua Constanta acum 5 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează publicul cu privire la faptul că întregul proces electoral pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 s-a desfășurat într-un climat de integritate, corectitudine și transparență și atrage

Primarul din Sinaia, arestat preventiv! Decizie definitivă

Ziua Constanta acum 5 ore
Curtea de Apel București a respins, miercuri, 21 mai 2025, ca nefondată, contestația depusă de primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea. Astfel, s-a dispus arestarea preventivă a acestuia, pe motiv că a încălcat interdicțiile pe care le avea în cadrul m

Vremea

București
acum

18°
mie.

10°/23°
joi

11°/27°
vin.

15°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

18°
mie.

9°/24°
joi

12°/27°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/17°
Constanta
acum

13°
mie.

12°/19°
joi

11°/22°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

7°/21°
joi

10°/23°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/15°
Timisoara
acum

16°
mie.

12°/22°
joi

12°/25°
vin.

15°/21°
sâm.

10°/14°