Mulţi dintre cei care s-au împrumutat reduc din cheltuielile pentru alimente ca să aibă bani de bancă
Chiar dacă unii au probleme când vine vorba de plata ratei, în primul trimestru al acestui an s-a constatat
o scădere a restanţelor.
Majoritatea sucevenilor care s-au îndatorat la bănci preferă să nu-şi cumpere mâncare decât să nu plăteacă ratele la timp. Chiar dacă unii mai rămân în urmă şi au restanţe pe una sau două luni, fac tot posibilul ca să nu îşi pună în pericol locuinţa cu care au girat creditele.
„Mai bine mă lipsesc de toate cheltuielile suplimentare pe care le face o familie, decât să îmi pun banca în cap. Ei atât aşteaptă. Copiii nu trebuie să sufere, dar eu mănânc şi mămăligă cu ceapă numai ca să nu îmi bată la uşă executorul judecătoresc”, ne-a spus Cosmin Păun, de profesie comis-voiajor.
Restanţe mai mari la creditele în valută
Nici cei fără familie nu duc mai uşor povara creditelor. „Eu m-am împrumutat în valută ca să plătesc chiria în avans la o garsonieră. Ca să pot locui decent un an am de plătit înapoi la bancă încă patru ani de acum încolo”, a mărturisit Relu Alexa, masterand la o universitate particulară. Conform datelor de la Banca Naţională a României (BNR), în luna martie a acestui an restanţele la creditele bancare au scăzut deoarece a stagnat activitatea de creditare. BNR a raportat un volum al creditelor în lei de peste două miliarde lei şi restanţe de 82,3 milioane de lei, creşterea restanţelor fiind de 0,27%.
La creditele în valută restanţele au crescut la 26,02 milioane de lei în martie, cu 6,5% mai mult faţă de luna anterioară. Explicaţia reprezentanţilor BNR Suceava privind restanţele la creditele în valută este că în ultima perioadă băncile au crescut dobânzile, iar veniturile populaţiei au scăzut ori au rămas constant. „Veniturile populaţiei care a luat credite au scăzut în condiţii