Chiar dacă ministerul a anunţat ca termen-limită pentru înscriere elevilor de clasa I ziua 1 mai, acestea se pot face până în septembrie Părinţii care îşi dau copiii la toamnă în clasa I s-au gândit din timp la ce şcoală să-i înscrie şi nu au fost luaţi prin surprindere de termenul de 1 mai anunţat de Ministerul Educaţiei.
Ca şi în ceilalţi ani, şcolile cu prestigiu din centrul oraşului au fost luate cu asalt de părinţii care vor cea mai bună educaţie pentru copii lor. În judeţul Cluj au fost aprobate 295 de clase I pentru cei circa 6.000 de viitori elevi, număr care se poate modifica până la începutul anului şcolar.
1 mai, termen orientativ
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj le-a solicitat şcolilor din judeţ să-şi fixeze o perioadă de înscrieri în perioada 28 ianuarie - 15 martie, pentru a putea apoi corela înscrierile cu restul planului de şcolarizare.
„Referitor la criterii, oricâte presiuni ar fi, dacă elevii nu aparţin de şcoala respectivă, nu se pot înscrie decât pe locurile rămase libere. Se pot şi suplimenta locurile, dar aceste decizii sunt luate de către directorii şcolii şi consiliile de administraţie”, spune Anca Radu, purtătorul de cuvânt al ISJ Cluj.
Termenul fixat de Ministerul Educaţiei are mai mult un caracter orientativ, şcolile fiind obligate, conform legii, să primească cererile până la 31 august. Termenul de 1 mai a fost fixat pentru a se stabili necesarul de posturi de învăţător. „Nu o să rămână niciun copil neînscris. Conform legii învăţământului, orice copil are dreptul la educaţie, iar şcolile sunt obligate să primească cererile”, spune Anca Radu.
Înscrieri din timp
Mulţi părinţi au fost prevăzători şi şi-au înscris din timp copii. Ileana Bota l-a înscris pe băiatul său, Alin, la Şcoala „I. Agârbiceanu” încă din iarnă. „Altfel nu găseam loc