Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cârstea continuă doar la dublu la Fes

Publicat in GAZETA de SUD, joi 30 aprilie 2009 ·

În ciuda faptului că anul trecut a fost sfertfinalistă la Fes, Sorana Cârstea a dezamăgit în această ediţie a turneului din Maroc, fiind eliminată încă din runda inaugurală în proba de simplu. Cotată cu a cincea şansă la câştigarea trofeului, sportiva noastră (40 WTA) a cedat la capătul a doar două seturi, scor 3-6, 4-6, în faţa tenismanei spaniole Lourdes Dominguez Lino (97 WTA), în faţa căreia mai pierduse două partide până acum. Sorana Cârstea s-a revanşat însă în proba de dublu, unde, alături de rusoaica Maria Kirilenko, s-a calificat în sferturile de finală. Cele două s-au impus în primul tur în faţa cuplului Eva Fernandez-Brugues (Spania) / Laura Thorpe (Franţa) cu scorul de 6-4, 6-4. Pentru calificarea în sferturi, unde vor întâlni cuplul Melinda Czink (Ungaria) / Anne Keothavong (Marea Britanie), Sorana Cârstea şi Maria Kirilenko şi-au asigurat un cec în valoare de 1.650 de dolari şi 70 de puncte WTA. Niculescu, înfrângere neaşteptată La turneul de la Cagnes-Sur-Mer (Franţa), tenismana română Monica Niculescu (55 WTA) a încheiat rapid „socotelile", părăsind competiţia după primul tur, după ce a cedat cu 6-7(2), 2-6 în faţa canadienei Stephanie Dubois (102 WTA). Monica Niculescu s-a înscris şi în proba de dublu, făcând pereche cu suedeza Sofia Arvidsson. Cele două sunt favorite patru şi le vor întâlni în prima rundă pe Pauline Clavel şi Julia Kushnereva.

Deşi a pierdut în ultimul tur al calificărilor, a doua junioară a lumii în prezent, Ana Bogdan (16 ani, 775 WTA), a avut noroc şi a prins un loc de lucky loser, urmând să se dueleze în runda inaugurală cu Giulia Gatto-Monticone (Italia, 381 WTA), şi ea tot o lucky loser. În ciuda faptului că anul trecut a fost sfertfinalistă la Fes, Sorana Cârstea a dezamăgit în această ediţie a turneului din Maroc, fiind eliminată încă din runda inaugurală în proba de simplu. Cotată cu a cincea şansă la câştigarea trofeu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 42 minute
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 45 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum 23 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

Vremea

București
acum

25°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°