Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat, până în prezent, plăţi în valoare de 146,5 milioane euro, aferente cererilor depuse de 307.379 beneficiari pentru schemele de sprijin pe suprafaţă în cadrul campaniei SAPS (Schema de plată unică pe suprafaţă) 2008.„Asigur fermierii că personalul Agenţiei depune un efort considerabil pentru ca sprijinul financiar destinat plăţilor la hectar să ajungă în cel mai scurt timp în contul beneficiarilo
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat, până în prezent, plăţi în valoare de 146,5 milioane euro, aferente cererilor depuse de 307.379 beneficiari pentru schemele de sprijin pe suprafaţă în cadrul campaniei SAPS (Schema de plată unică pe suprafaţă) 2008.
„Asigur fermierii că personalul Agenţiei depune un efort considerabil pentru ca sprijinul financiar destinat plăţilor la hectar să ajungă în cel mai scurt timp în contul beneficiarilor. În acest sens, urmărim creşterea numărului de cereri plătite pe săptămână, depăşirea deficienţelor sistemului informatic, dar şi îmbunătăţirea relaţiei cu băncile comerciale implicate în derularea acestor fonduri”, a declarat Directorul General al APIA, Daniel Constantin.
De asemenea, Constantin a ţinut să reamintească fermierilor că termenul-limită pentru depunerea cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru Campania SAPS 2009 este 15 mai 2009.
800.000 de cereri de plată
“În ceea ce priveşte Campania SAPS 2009, au fost depuse aproape 800.000 de cereri de plată. Invităm fermierii să vină la centrele Agenţiei până la data de 15 mai, pentru a evita penalizările de 1 % percepute pentru cererile depuse în intervalul 15 mai-9 iunie”, a precizat reprezentantul APIA.
Potrivit datelor centralizate ale Agenţiei, în cadrul campaniei SAPS 2009, până în prezent, au fost