Constructorul auto american Chrysler LLC va intra sub protecţia legii falimentului, ca urmare a eşecului înregistrat în cadrul negocierilor cu creditorii, a anunţat un oficial al administraţiei americane. Mai mult, Chrysler pare să fi eşuat şi negocierile cu grupul italian Fiat SpA.Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, este aşteptat să facă unele declaraţii pe această temă, în seara zilei de azi.Chrysler nu a reuşit nici până în această dimineaţă să cad
Constructorul auto american Chrysler LLC va intra sub protecţia legii falimentului, ca urmare a eşecului înregistrat în cadrul negocierilor cu creditorii, a anunţat un oficial al administraţiei americane. Mai mult, Chrysler pare să fi eşuat şi negocierile cu grupul italian Fiat SpA.
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, este aşteptat să facă unele declaraţii pe această temă, în seara zilei de azi.
Chrysler nu a reuşit nici până în această dimineaţă să cadă de acord asupra unei soluţii cu creditorii săi, lucru ce i-ar fi permis să-şi continue programul de restructurare şi să evite primul faliment al unuia din cei trei mari constructori auto din Detroit.
Potrivit unui oficial al administraţiei, creditorilor companieli le-a fost oferită suma de 2,25 miliarde de dolari din partea Trezoreriei Americane, faţă de oferta precedentă de 2 miliarde, iar termenul-limită a fost joi dimineaţa, ora 06.00.
Urmează să piardă ajutorul guvernamental
Vestea intrării sub protecţia legii falimentului a Chrysler vine la numai 3 zile după ce compania reuşise să ajungă la un acord cu sindicaliştii din Industria Auto americană (UAW), fapt ce îi permitea să încheie o alianţă cu Fiat SpA şi să fie, astfel, eligibilă pentru acordarea unui nou ajutor guvernamental.
În acest sens, Guvernul SUA a impus Chrysler data de 30 aprilie ca term