Simple nevroze, aproape unicate în Europa
Doamna T. suferea de cinci-şase atacuri de panică pe zi. Una, două chema Salvarea să-i bage B-uri şi calciu-n venă. Ani de zile se controlase de toate cele, dar nici un medic nu acceptase să fie de acord cu ea, cum că suferă de o boală gravă. Pînă într-o zi cînd un endocrinolog a trimis-o la psihoterapie. Aşa a ajuns doamna T. la mine în cabinet. În fix 45 de minute formulase deja mai multe conflicte decît aş putea enumera eu aici. Le formulase doar, căci acestea rămîneau neauzite propriilor urechi ale doamnei T. Pierduse capacitatea de a auzi ce rosteşte, fiind necesare răstălmăcirea mea şi refolmularea. Abia rostite în alt fel, acele conflicte au putut accede la auzul doamnei cu pricina. Povestea asta cu reformularea, interpretarea şi susţinerea a durat vreun an şi jumătate, cu două şedinţe pe săptămînă, căci doamna se zidise în conflicte, venite în "aici şi acum" din vremuri imemoriale. Ca prin minune, atacurile de panică au cedat într-o zi. Numai că doamna T. era atît de preocupată cu revolta faţă de acele conflicte proaspăt descoperite, încît nici nu a observat că simptomul pentru care ceruse o terapie dispăruse. Acum, nu o mai interesa să scape de atacuri, treaba era rezolvată, dar voia, în schimb, să dizolve, rînd pe rînd, şi conflictele care o împiedicau să aibă un trai bun în casă şi la muncă.
Doamna L. se aşeza în iminenţă de atac de panică tot de vreo şase ori pe zi. De opt luni făcea acelaşi lucru. Ajunsese la mine în cabinet la recomandarea unui ginecolog şi graţie soţului mult iubit, despre care spunea că e întruchiparea bărbatului ideal, fără de care nu ar putea trăi. O oarecare agorafobie o petrecea de cîte ori voia să iasă din casă, drept pentru care nu mai pleca nicăieri singură, mult iubitul trebuind să-i fie la dispoziţie zi lumină. Ceea ce se şi întîmpla. După vreun an de terapie, ajunsese
