Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima transa din imprumutul de la CE va intra in Romania la sfarsitul lunii iunie

Publicat in Romania Libera, joi 30 aprilie 2009 ·

Prima transa din imprumutul de cinci miliarde euro de la Comisia Europeana (CE), in valoare de 1,5 miliarde euro, va intra in Romania la finele lunii iunie, cel tarziu in primele zile din iulie, a declarat Gheorghe Gherghina, secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice (MFP), citat de Mediafax.

El a mentionat ca toti banii pe care-i va primi Romania de la Comisia Europeana si Banca Mondiala vor avea ca destinatie finantarea deficitului bugetar, respectiv a titlurilor de stat emise de MFP pentru acoperirea deficitului.

"Prima transa de la Comisia Europeana va intra in contul Ministerului de Finante deschis la Banca Nationala a Romaniei la sfarsitul lunii iunie sau cel tarziu in primele zile din luna iulie. Prin urmare, vom incepe sa finantam imprumuturile pe termen scurt de la banci", a spus Gherghina.

Intrebat ce procent din sumele primite de la Comisia Europeana vor fi alocate pentru salarii in acest an, ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, a raspuns simplu: "Nimic".

Autoritatile romane au convenit, la finele lunii martie, cu reprezentantii FMI asupra unui acord stand-by pe doi ani cu institutia financiara pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finantare externa, de la Fond, Uniunea Europeana, Banca Mondiala si BERD urmand sa ajunga la 19,95 miliarde euro.

Programul de ajutor extern urmeaza sa fie discutat la inceputul lunii mai de Consiliul Executiv al FMI, iar prima transa a finantarii, de cinci miliarde euro, va fi disponibila imediat dupa aprobare.

Comisia Europeana a propus, pe 21 aprilie, Consiliului European acordarea unui imprumut pe termen mediu de cinci miliarde de euro Romaniei, in cadrul programului multilateral de finantare de pana la 20 de miliarde de euro convenit cu FMI. Propunerea figureaza pe agenda unei reuniuni a ministrilor de Finante comunitari care va avea loc la 5

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, așteptată să își depună candidatura la BEC

HotNews acum 22 minute
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, urmează să-și depună, sâmbătă, dosarul de candidatură și lista de semnături la sediul Biroului Electoral Central (BEC) pentru a candida la alegerile prezidențiale de pe 4 mai. 18:15 Anamaria Gavrilă a ajuns la sediu

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 39 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 15 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 59 minute
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 44 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum o ora
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 3 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°