Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Caravana scuterelor luptă pentru un trafic mai sigur

Publicat in Adevarul, joi 30 aprilie 2009 ·

Elevii au încercat să le amintească astfel şoferilor că există în trafic, astfel ei au străbătut pe scutere Bulevardul Independenţei şi au participat la concursuri de îndemânare.

Aproximativ 30 de elevi din liceele ploieştene, posesori de scutere, au participat, ieri după-amiază, la o acţiune intitulată Caravana Scuteriştilor.

Tinerii s-au întâlnit la Grupul Şcolar Administrativ şi de Servicii „Victor Slăvescu” unde au participat la un concurs pe teme de legislaţie rutieră, iar agenţii de circulaţie le-au vorbit despre comportamentul în trafic al conducătorilor de mopede.

„Foarte mulţi dintre automobilişti uită să se asigure corespunzător sau pur şi simplu ignoră prezenţa acestor categorii defavorizate de participanţi la trafic”, a declarat şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Prahova, comisarul Costin Tătuc.

Prioritate în trafic

Participanţii, toţi purtând veste reflectorizante, au străbătut Bulevardul Independenţei şi s-au îndreptat către Sala Sporturilor „Olimpia”, unde s-a desfăşurat un concurs de îndemânare în conducerea scuterului.

Câştigătorii au primit premii constând în cd-uri cu muzică şi articole de protecţie necesare conducătorului unui astfel de vehicul pe două roţi.

Acţiunea a avut ca prim scop sensibilizarea şoferilor. „Conducătorii auto nu ne acordă prioritate niciodată. Şi apoi, sunt şi alte pericole, ca de exemplu carosabilul umed, din cauza căruia am avut un accident”, a declarat Valentin Gheorghe, unul dintre tinerii participanţi.

Mai puţine accidente

Prin această acţiune, s-a urmărit şi avertizarea scuteriştilor asupra pericolelor la care se expun. „Campania a fost iniţiată pentru a încerca să reducem nivelul accidentelor în rândul scuteriştilor. Cred că va mai dura ceva timp până se va reglementa legislaţia şi oamenii vor fi responsabili”, a spus mana

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 59 minute
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum 57 minute
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum 37 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 3 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

Prognoza meteo 24 noiembrie. Vremea devine predominant frumoasă. Unde vor mai fi ninsori

Adevarul acum o ora
Meteorologii anunță pentru duminică, 24 noiembrie, o vreme frumoasă. Temperaturile vor fi moderate pe timpul zilei, doar dimineața și în timpul nopții acestea vor fi temperaturi scăzute.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Preşedintele AEP, la deschiderea urnelor: Nu s-a înregistrat niciun fel de incident. Nu avem înregistrată nicio contestaţie până la acest moment

News.ro acum o ora
Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat dumincă dmneaţă că de la deschiderea urnelor nu a fost înregistrat niciun fel de incident în procesul electoral şi nu a fost depusă nicio contestaţie.

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum o ora
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°