Sărbătorită în România încă din 1890, Ziua Internaţională a Muncii şi-a pierdut, o dată cu trecerea timpului, semnificaţia iniţială, comuniştii reuşind să-i deturneze sensul şi să o transforme într-un mijloc de propagandă proletară.
În anii premergători Revoluţiei din decembrie 1989, paroxismul atinsese cote maxime, toate activităţile organizate cu acest prilej fiindu-i dedicate "iubitului conducător şi ilustrei sale soţii".
La 1 mai 1989, ziarul Sportul a apărut în opt pagini, dublu faţă de o zi obişnuită, fiind consacrat aproape în totalitate măreţelor realizări ale Epocii de Aur. Extraordinara performanţă realizată de echipele feminine de handbal Ştiinţa Bacău şi Chimistul Râmnicu-Vâlcea, care reuşiseră cu o zi înainte să câştige Cupa Cupelor, respectiv Cupa IHF, nu a fost cosiderată demnă de prima pagină, astfel încât cronicile celor două finale şi-au găsit loc abia în ultima pagină. În schimb, participarea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu la adunarea festivă consacrată zilei de 1 Mai a acaparat deschiderea de ziar, articolul de fond neuitând să amintească de împlinirea a 50 de ani de la marea demonstraţie patriotică, antifascistă şi antirăzboinică din 1939, la organizarea căreia cei doi "tovarăşi" avuseseră, bineînţeles, o contribuţie determinantă.
Daciada, competiţie atât de dragă lui Nicolae Ceauşescu, a avut rezervate spaţii largi, mai ales că această adevărată Olimpiadă a sportului românesc, ajunsă între timp la a şasea ediţie, fusese creată cu 13 ani în urmă, "la strălucita şi generoasa iniţiativă a secretarului general al partidului".
Ceauşescu se pricepea la toate, inclusiv la sport, iar succesele internaţionale ale gimnaştilor, atleţilor, canotorilor, handbaliştilor şi fotbaliştilor noştri nu ar fi fost posibile fără indicaţiile preţioase pe care acesta le dădea. Iar săr