Nu numai rîndurile, ci şi băierile pungii sînt mai strînse din pricina crizei. Ediţia a XVII-a a Galei Premiilor, care a desemnat, luni seară, cele mai bune prestaţii teatrale ale anului 2008, i-a dat amfitrionului Ion Caramitru ocazia, nu mă îndoiesc, neplăcută, de a enumera o listă mai lungă de foşti sponsori decît cea a actualilor susţinători financiari. Iar dacă n-ar fi existat Televiziunea Naţională, dacă directoarea de programe culturale (Ruxandra Ţuchel) n-ar fi avut strînse legături profesionale cu teatrul, iar actualul PDG al TVR n-ar fi avut o (inexplicabilă…) aplecare spre arta spectacolului, Gala Premiilor Uniter ar fi putut să nu mai existe deloc. TVR a găzduit evenimentul (în Studioul 3, fostul studio pentru înregistrările de teatru TV), a asigurat scenografia (semnată de Dana Morar) şi ciclorama care a făcut din decor unul exclusiv virtual, şi transmisia în direct a Galei. Care Gală a durat aproximativ trei ore, cu mult mai puţin decît de obicei, o durată, de data asta, cu totul rezonabilă. Nu ştiu cum s-a văzut la televizor, însă la faţa locului ciclorama a fost o soluţie mult mai plăcută ochiului decît vălurile din anii trecuţi. Neplăcută a fost lipsa florilor şi spoturile colorate ale studioului, care unora dintre invitate le colorau părul într-o nuanţă uşor ireală, dar astea nu sînt decît mici amănunte. Multora le-a lipsit, e adevărat, „scîndura“, sentimentul de acasă pe care li-l dă oamenilor de teatru scena, şi senzaţia monumentală a Sălii Mari de la Teatrul Naţional. Iar numărul redus al invitaţilor a răcit atmosfera, acea atmosferă unică de întîlnire, de „împreună“, asociată, timp de atîţia ani, Galei Uniter. Dar să nu fim scorţoşi, să fim, în schimb, adaptabili… Nici spectaculoasă nu a fost Gala anul acesta, singurele intermezzouri fiind asigurate de Ioan Gyuri Pascu, în stilul hazliu-uşor obişnuit. Dar teatrul românesc nu e Hollywood ş