Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nissan Murano, 4x4 pentru independenţi

Publicat in Gandul, joi 30 aprilie 2009 ·

Iubitorii maşinilor puternice, performante pe orice fel de drum şi cu nenumărate posibilităţi de configurare a spaţiului vor avea întotdeauna ce să aleagă din gama Nissan, recunoscută ca fiind unul din principalii jucători şi promotori ai segmentului 4X4. Deşi majoritatea modelelor din familie sunt nişte monstruleţi pe patru roţi, Murano aduce o notă de eleganţă, dovadă că liniile fluide şi frumuseţea caroseriei pot fi combinate cu un motor puternic de 3.5litri V6 cu injecţie electronică şi 234 CP.

Din prima clipă simţi puterea de sub capotă, dar şi prezenţa direcţiei cu asistenţă variabilă completată de transmisia cu variaţie continuă (CVT), care aduc o notă de sportivitate şi manevrabilitate robustului 4x4. Deşi nu este un produs nou al Nissan, Murano atrage privirile cu un magnetism pe care l-am întâlnit la foarte puţine modele. Forma caroseriei, grila radiatorului extrem de interesantă, motorul destul de silenţios pentru o asemenea capacitate sunt printre principalele atuuri ale crossoverului care pot fi remarcate în trafic. Pentru cei aflaţi la volan, interiorul elegant cu tapiţerie din piele, consola centrală cu numeroase funcţii, afisajul modern şi poziţia înaltă oferă un plus de siguranţă şi confort. Vizibilitatea este foarte bună, maşina având una dintre cele mai echilibrate proporţii între mărimea caroseriei şi dimensiunile oglinzilor retrovizoare. Murano este 4x4 de oraş, care nu dezamăgeşte nici la drum lung. În depăşiri îşi pierde uşor cursivitatea, însă se redresează rapid din volan şi continuă lin. Se simte totuşi nevoia pentru a şaptea treaptă de viteză, mai ales dacă te gândeşti la dimensiuni şi capacitate.

Murano are numeroase echipamente de siguranţă, ESP+ şi LSD pentru frânare activă, ABS cu EBD şi sistem de asistenţă la frânare pentru a controla subvirarea şi supravirarea. Caroseria structurată pe zone şi pachetul cu airbaguri fron

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum o ora
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 2 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric luni, 17 februarie 2025

Ziua Constanta acum 44 minute
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de s

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație din SUA, după ce Donald Trump a ridicat blocajul impus de administrația Biden

HotNews acum 2 ore
Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație MK-84 din Statele Unite, după ce președintele american Donald Trump a ridicat restricțiile impuse anterior de administrația Biden asupra exportului acestor muniții, a anunțat duminică Minister

Netanyahu după întâlnirea cu Marco Rubio: Cu sprijinul SUA, ”putem duce treaba la bun sfârşit” împotriva Iranului

News.ro acum 2 ore
Israelul şi Statele Unite sunt hotărâte să împiedice Iranul să obţină arme nucleare şi să contracareze ”agresiunea” acestuia în Orientul Mijlociu, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, după o întâlnire cu secretarul de stat ame

Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis după demisie, la Sibiu. A spus doar două cuvinte | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public după demisia din funcția de președinte al României duminică, 16 februarie. El a participat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, și un agent SPP, la slujba de la Biserica Catolică din Sibiu.

Loteria Română Numerele câștigătoare extrase la tragerea Loto din 16 februarie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Rezultatele loto de duminică, 16 februarie 2025. Loteria Română a publicat numerele câștigătoare de joi, 30 ianuarie la concursurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 sau Super Noroc. Rezultatele loto din 16 februarie 2025 Loto 6 d

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/-0°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-1°
Iasi
acum

-3°
dum.

-4°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°