Veronica Lario a criticat comportamentul „neruşinat” al soţului său; Berlusconi susţine că nevasta sa e manipulată
„Il Cavaliere” a fost la majoratul unei tinere căreia i-a dăruit un colier din aur cu diamante
„Vreau să fie clar că eu şi copiii mei suntem victime ale acestei situaţii.Suntem nevoiţi să îndurăm această situaţie şi el ne face să suferim“, a declarat, extrem de supărată, Veronica Lario, soţia controversatului şef al Executivului italian, Silvio Berlusconi. Cum era de aşteptat, show-ul pe care „Il Cavaliere” l-a pus în scenă anunţându-şi susţinerea politică pentru candidatura a patru femei la Parlamentul European nu a rămas fără ecouri şi în viaţa de familie a premierului de la Roma.
Cea mai controversată dintre „alesele” lui Berlusconi (72 ani) este Angela Sozio, o roşcată de 31 de ani, care s-a remarcat prin participarea la versiunea italiană („Grande Fratello”) a unui celebru reality-show. Apoi, faima ei a sporit şi mai mult în aprilie 2007, când paparazzi au surprins-o ţinută pe genunchi de Berlusconi, la vila din Sardinia. Eleonora Gagglioli (29 ani) şi Camilla Ferranti (30) sunt cunoscute italienilor din rolurile în telenovele, ultima şi din pozele semidezbrăcată din reviste.
În fine, doar Barbara Matera (28), fostă finalistă la „Miss Italia” şi în prezent crainică la televiziunea publică, are o diplomă universitară şi a declarat că şi-a dorit dintotdeauna o carieră politică, informează „The Times”, anunţând că ea chiar a primit „undă verde” din partea Partidului „Poporul Libertăţii” pentru a intra pe liste.
O tânără de 18 ani, adevăratul motiv al zâzaniei dintre Berlu şi nevastă
Criticile adresate de doamna Berlusconi soţului său pentru comportamentul „neruşinat” al acestuia nu l-au lăsat pe şeful Executivului italian în silentio stampa.
El susţine că soţia sa este victima „manipulării Stângii”,