Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ARTE VIZUALE. Despre arta din România anilor ’80 (II)

Publicat in Observator Cultural, joi 30 aprilie 2009 ·

O incursiune în plastica românească a deceniului nouă oferă, aşa cum am văzut în prima parte a acestui articol, un tablou complex pentru o perioadă în care „interesul“ şi constrîngerile venite din partea autorităţilor s-au făcut tot mai mult simţite. Mai ales în a doua perioadă a anilor ’80, evenimentele sînt semnificative în contextul generaţiei de tineri artişti care au încercat să-şi pună în acord preocupările, cercetările din zona vizualului cu o realitate ce oferea un material bogat şi „stimula“ o atitudine de negare, de revoltă, de ieşire din matca protectoare a estetismului rafinat. Prin politica restrictivă dusă de autorităţi s-au încurajat manifestările de tip underground, în special acelea realizate sub egida Atelierului 35. Imagistica acestei perioade este stilistic dominată de neoexpresionism, de un figurativ agresiv, ce lasă să se înţeleagă o atitudine radicală, un spirit de revoltă şi de negare. Realitatea imediată era la îndemîna celor care doreau să o privească. Este perioada marilor demolări, mai ales în Bucureşti, a peisajelor dezolante, a mizeriei accentuate, a frigului şi a întunericului. Chiar dacă toate acestea nu erau reprezentate explicit, reacţiile din sfera artisticului erau subînţelese. Cromatica apăsătoare, deformările, formele agresive, incursiunile în zonele subconştientului, un univers neliniştit, aflat permanent în gardă, toate acestea lăsau să se citească o atitudine tot mai puţin interesată de problemele esteticului, de cercetările din domeniul limbajului, fără o referinţă la realitatea imediată de care nu se mai putea face abstracţie. Pe lîngă manifestările individuale şi expoziţiile organizate sub egida Atelierului 35, apar acum şi centre unde grupuri de artişti exprimă spiritul acestei perioade. În acest sens, grupul de tineri artişti de la Oradea a fost foarte activ, mai ales în zona mijloacelor alternative de expresie. G

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum o ora
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 4 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum o ora
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

Călin Georgescu recunoaște. A fost la ferma de la CIOLPANI, alături de POTRA

Gandul acum 39 minute
Călin Georgescu a recunoscut vineri seara, la Realitatea TV, că a fost sâmbătă seara la ferma de la Ciolpani, unde a fost și Horațiu Potra. După ce a ezitat de mai multe ori să răspundă, Georgescu a recunoscut că a fost la fermă, dar că nu a partici

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum o ora
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 4 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 19 minute
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 7 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 2 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 6 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°