O incursiune în plastica românească a deceniului nouă oferă, aşa cum am văzut în prima parte a acestui articol, un tablou complex pentru o perioadă în care „interesul“ şi constrîngerile venite din partea autorităţilor s-au făcut tot mai mult simţite. Mai ales în a doua perioadă a anilor ’80, evenimentele sînt semnificative în contextul generaţiei de tineri artişti care au încercat să-şi pună în acord preocupările, cercetările din zona vizualului cu o realitate ce oferea un material bogat şi „stimula“ o atitudine de negare, de revoltă, de ieşire din matca protectoare a estetismului rafinat. Prin politica restrictivă dusă de autorităţi s-au încurajat manifestările de tip underground, în special acelea realizate sub egida Atelierului 35. Imagistica acestei perioade este stilistic dominată de neoexpresionism, de un figurativ agresiv, ce lasă să se înţeleagă o atitudine radicală, un spirit de revoltă şi de negare. Realitatea imediată era la îndemîna celor care doreau să o privească. Este perioada marilor demolări, mai ales în Bucureşti, a peisajelor dezolante, a mizeriei accentuate, a frigului şi a întunericului. Chiar dacă toate acestea nu erau reprezentate explicit, reacţiile din sfera artisticului erau subînţelese. Cromatica apăsătoare, deformările, formele agresive, incursiunile în zonele subconştientului, un univers neliniştit, aflat permanent în gardă, toate acestea lăsau să se citească o atitudine tot mai puţin interesată de problemele esteticului, de cercetările din domeniul limbajului, fără o referinţă la realitatea imediată de care nu se mai putea face abstracţie. Pe lîngă manifestările individuale şi expoziţiile organizate sub egida Atelierului 35, apar acum şi centre unde grupuri de artişti exprimă spiritul acestei perioade. În acest sens, grupul de tineri artişti de la Oradea a fost foarte activ, mai ales în zona mijloacelor alternative de expresie. G