Multe subiecte au fost discutate ieri în şedinţa Consiliului General al Capitalei. De la construirea de clădiri înalte, peste limita admisă, până la Monumentul Holocaustului şi la desfiinţarea sex-shop-urilor din centrul oraşului. A fost înfiinţată şi Asociaţia pentru promovarea şi dezvoltarea turismului din Bucureşti, preşedinte fiind Ilie Năstase.
Din 28 de PUZ-uri, aflate ieri pe ordinea de zi, doar opt au fost aprobate de aleşii locali. Printre proiectele respinse de CGMB s-a numărat şi cel care viza construirea a două clădiri-turn gard în gard cu Parcul Cişmigiu. Câţiva reprezentanţi ai societăţii civile au fost prezenţi şi au adus argumente în defavoarea PUZ-ului, precizând că zona este de protecţie a spaţiului verde.
Mai mult, ei au mai trecut pe o listă alte nouă proiecte care permiteau ridicarea de imobile mult mai înalte decât cele existente în prezent pe Calea Moşilor, Bdul Iancu de Hunedoara, Sevastopol, pe străzile Vulturilor, Tudosie, Preot Vasile, Temişana, Drumul Pădurea Pustinicu şi Sfinţii Voievozi. Toate au fost respinse, cu excepţia celui de pe Strada Vulturilor, care cerea o suplimentare de înălţime de la 10 la 45 de metri.
O interpelare a unui consilier general a adus în discuţie un subiect care nu era pe ordinea de zi: ridicarea Monumentului Holocaustului pe un spaţiu verde, lângă Casa de Cultură a Ministerului de Interne şi problemele care au apărut. Proiectul a fost aprobat într-o altă şedinţă, dar nu a fost pus în practică, întrucât pentru începerea lucrărilor ar trebui tăiaţi 30 de copaci. Ambasadorul SUA a făcut şi o solicitare primarului Oprescu prin care cerea urgentarea punerii în aplicare a proiectului. "Am găsit soluţia ca acei copaci să fie mutaţi în Parcul Izvor şi alţi 100 să fie plantaţi", a spus Oprescu.
TURISMUL ÎN CAPITALĂ
Un alt subiect a fost înfiinţarea Asociaţiei pen