Unele dintre cele trei mari companii de transport feroviar ar putea fi nevoite sa-si opreasca activitatea intr-o luna sau maxim doua, a declarat ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu.
Potrivit spuselor sale, in cadrul unei conferinte de presa, companiile care opereaza sistemul feroviar din Romania au datorii de peste 400 de milioane de euro catre furnizorii de electricitate.
"Cele trei companii mari si alte companii adiacente, sunt intr-o situatie foarete dificila si, daca nu luam masuri urgente si drastice, putem sa ne gandem la faptul ca unele dintre aceste companii s-ar putea sa-si opreasca activitatea intr-o luna, maxim doua", a spus Berceanu.
El a adaugat ca, desi exista un plan al esalonarilor datoriilor, acesta nu a fost respectat, iar furnizorii de energie electrica au rupt acele contracte.
"Oricand, companiile respective pot sa faca doua lucruri: sa opreasca furnizarea de energie electrica, peste tot in sistemul CFR, nu numai trenurile, dar si lumina in gari, de exemplu", a spus ministrul Transporturilor.
"De asemenea, pot sa treaca la executarea silita a acestor datorii, fara nici un fel de posibilitate de reactie. Pot sa preia in proprietate gari, trenuri sau orice altceva. E o chestiune foarte grava, care nu trebuie trecuta cu vederea, pe care toti sindicalistii o cunosc si trebuie sa incercam s-o rezolvam", a adaugat el.
Berceanu si-a exprimat regretul pentru faptul ca a fost plecat tocmai in ziua in care sindicalistii din CFR au declansat protestele, insa a adaugat ca liderii sindicali stiau exact data plecarii sale si unii i-au spus ca tocmai din acest motiv au facut greva in acea zi.
In cadrul conferintei, Berceanu a anuntat ca, in 15 zile, o delegatie din Romania va pleca in Germania, pentru decide asupra unor puncte de colaborare concrete. Astfe