Stagiunile de concert bucureştene cuprind adesea evenimente trecute uşor cu vederea. De vină e mai ales lipsa unei promovări adecvate. Pe de o parte, obişnuinţa şi inerţia abonamentelor anuale asigură săli suficient de pline şi, odată cu ele, liniştea organizatorilor. Pe de altă parte, în buna tradiţie a instituţiilor de stat, fondurile din buget rezervate publicităţii sînt foarte reduse sau pur şi simplu inexistente, plecînd de la premisa depăşită – şi cu totul greşită – că actul cultural nu trebuie să aibă drept scop profitul, ci educaţia. Nu e aici nici locul, nici spaţiul pentru repunerea în discuţie a legii sponsorizării, dar nu poţi decît să exasperezi constatînd că, şi după 20 de ani de la Revoluţie, cercul vicios întreţinut de stat, care duce la sărăcia dezolantă a finanţelor culturii româneşti, se învîrte la fel de imperturbabil şi păgubos. Dacă dai totuşi, cîteodată, peste bannere sau afişe mai vizibile şi cu o grafică atrăgătoare, la mijloc trebuie să fie un proiect privat sau o sponsorizare punctuală în natură. O cunoştinţă îmi spunea de curînd că înţelege entuziasmul faţă de repunerea în circulaţie a singurei viori Stradivarius din România în mîinile lui Alexandru Tomescu, dar că rămîne şi un rest de mirare, din moment ce la Radio sau la Filarmonică apar cam o dată pe lună violonişti excelenţi care pot fi ascultaţi cîntînd pe instrumentele legendarului lutier. Cu alte cuvinte, ne place să cultivăm excepţia, dar ne pasă mai puţin de întreţinerea cotidiană. Pe 16 şi 17 aprilie a avut loc la Ateneu un concert sub conducerea dirijorului american Evan Christ, rolul solistului revenindu-i pianistului Viniciu Moroianu. Dacă ar fi avut loc în cadrul Festivalului „George Enescu“, să zicem, evenimentul ar fi intrat pentru mult timp în memoria publică, iar înregistrarea s-ar regăsi în arhiva Televiziunii. Viniciu Moroianu este unul dintre cei mai buni pian