Povestea spune că odată, în Grecia antică, Europa, fiica regelui Cartaginei, l-a încălecat pe Zeus, fără să ştie cine e personajul. Într-una din zilele însorite, ea, împreună cu suratele sale, culegea trandafiri, cînd a apărut însuşi mai-marele Olimpului travestit în taur. Frumoasa îndrăzneaţă s-a urcat pe spinarea acestuia şi a fost dusă pe o insulă. Adormită, s-a trezit sub un copac, în faţa unui tînăr chipeş care i-a promis salvarea dacă se căsătoreşte cu el. Sub pavăza înfrunzită, departe de ochii muritorilor, frumoasa a fost sedusă şi abandonată. A vrut să se sinucidă. Salvarea i-a venit de la Afrodita, zeiţa dragostei, cea care i-a dezvăluit identitatea iubăreţului de-o clipă, nimeni altul decît Zeus, iar pămîntul pe care vărsa lacrimi îi va purta numele. Hera, departe, prin norii Olimpului, a aflat tîrziu de infidelitatea soţului său, de la Echo, o nimfă care cunoştea legăturile de dragoste ale lui Zeus. În zilele noastre, Zeus nu mai e aşa de viril şi de seducător. E ţîfnos. Recent, la întîlnirea cu reprezentanţii coaliţiei „Opriţi codurile!“, veniţi să-i invoce rolul său de mediator printre seminţiile cetăţii, s-a burzuluit la frumoasele oengeuri care, pînă de curînd, îi duceau trena. I-a sărit ţandăra de îndată ce le-a văzut aşezate, plictisite pe fotoliile prăfuite. Şi mai mult, îmbrăcate în negru, avînd scris pe spate „Codul de la cap se împute!“. S-a răstit: „Ce, aţi venit să faceţi poză cu preşedintele?“ Semn că nu i-a convenit. A venit şi ziua cînd adoratele îşi cer drepturile. Cum să-i convină Hailanderului să vină curtezanele să-i tulbure măreţia? Vine o vreme cînd şi miturile îmbătrînesc. Şi, cum timpul poveştilor la gura sobei a cam apus, e loc de un nou început. Nu poţi să fii mereu Zeus, Hamurabi sau Napoleon şi să-ţi faci cum vrei codurile, instrumentele de relaţionare socială. Europa nu mai este azi doar o tînără sedusă şi abandonată.