Cu proiectul Despre omul din scrisori, deschis prin analiza epistolarului eminescian, Dan C. Mihăilescu intră abrupt într-un paradox. Cărticica lui s-a născut dintr-o profundă antipatie faţă de e-mailuri, "trepidante, reci şi sleite", încercând să ne smulgă din "imperiul nenorocit al acestor file, insert, delete, send, fwd". În stilul său atât de plastic, criticul ajunge să echivaleze neutrele messages şi attachments cu nişte "clămpăniri de fălci de rechin". Botul înfricoşător al timpurilor noi va înghiţi pe nemestecate hârtia cerată a căldurii intime şi idealismului, a "curăţiei armonioase şi energetismului firesc" din scrisorile tradiţionale.

Paradoxul e că autorul şi-a conceput cartea în orizontul de aşteptare al unui public foarte tânăr, pe gustul şi pentru uzul elevilor de liceu, a căror profundă simpatie faţă de comunicarea prin internet şi prin telefonia mobilă nu mai trebuie probată. Dan C. Mihăilescu nu se adresează unui cerc al specialiştilor, ci unor prezumtivi cititori care au (încep să aibă) cu totul alt cod cultural decât cel al criticului şi istoricului literar. Cu cât prăpastia dintre generaţii şi dintre receptori (unul avizat şi critic, celălalt, consumator hedonist şi inerţial) este mai mare, cu atât pariul acestui volum pare să fie mai dificil.

Scriitura efervescentă marca Dan C. Mihăilescu se înscrie aici în coordonatele unui stil preponderent expozitiv, cu abundenţă de citate şi "retorici potrivite" din scrisorile lui Eminescu. "Ştiţi care este cuvântul-cheie care ne lipseşte nouă astăzi?" îi întreabă direct pe junii corupţi de email autorul nostru aproape sfătos. "Pasiunea", răspunde el îndată. "Să ne înţelegem", punctează peste câteva pagini, în aceeaşi linie a comunicării transgeneraţioniste. Să-i apropie de eul eminescian pe cei "încremeniţi în spaimele şcolare", iată ţinta şi miza cărţii sale.

În locul