Minivacanţele de pe litoral şi de la munte au rămas în top.Autorităţile locale din toată ţara s-au întrecut în a organiza concerte, spectacole şi concursuri sportive. Cuvântul de ordine este distracţia. Dumitru Armeanu, 65 de ani, este pensionar ieşean. Pentru că nu are suficienţi bani pentru o ieşire la munte sau la mare, dar vrea să petreacă de 1 Mai, s-a gândit să iasă cu familia la un grătar, la iarbă verde.
„Acum 10 ani mergeam pe litoral sau la Băile Herculane. Acum mai pleacă în vacanţe doar cei avuţi. Noi vrem să ieşim la iarbă verde, ori la Ciric, ori prin Bucium”, a spus ieşeanul. Pensionarul adaugă că va merge împreună cu familia şi ia în calcul şi varianta unui grătar.
Ce pot face cei care rămân acasă
Bacău . Distracţia de 1 Mai va începe abia spre seară, când pe Insula de Agrement va avea loc un concert susţinut de DJ-ul Christian Green. Pe 2 Mai, de la ora 9.00, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport va organiza mai multe întreceri sportive. În program sunt incluse concursuri de cros şi role, o expoziţie foto şi un spectacol de muzică folk. Toate acestea vor avea loc în aer liber, în zona Complexului Sportiv din Bacău.
Timiş. Amatorii de muzică electronică din Timişoara vor avea parte de un eveniment intitulat „1 Mai Muncitoresc”, care va însemna nu mai puţin de 17 ore de party în aer liber. Petrecerea va avea loc la Muller Guttenbrunn Recycling. Sâmbătă, amatorii de fotbal se vor relaxa pe stadionul „Dan Păltinişanu”, unde „Poli” întâlneşte Farul. Meciul va începe de la ora 18.30, iar biletele costă între 10 şi 20 de lei.
Hunedoara. De 1 Mai în judeţul Hunedoara, are loc Festivalul „Park Fest”, pe Platoul Soarelui de la Castelul de apă din Clopotiva. Caraş-Severin. Alpiniştii se pot întrece de 1 Mai la Herculane unde va avea loc, de la ora 10.00, cel mai titrat concurs