Pastilele ar trebui luate cel mai bine cu apă plată, nu cu sucuri de fructe ori cu cafea. Antibioticele nu trebuie însoţite de brânzeturi sau de lapte. Sursa: Hepta
Apa minerală, cafeaua, sucul de portocale, carnea friptă şi unele lactate pot afecta absorbţia medicamentelor în organism. De aceea, după ce vi se prescrie o reţetă, este bine să întrebaţi medicul cât timp trebuie să luaţi pastilele, când este momentul ideal (înainte sau după masă) şi ce combinaţii sunt interzise.
Cafeaua nu se combină cu medicamente pentru inimă
Apa minerală nu face bine hipertensivilor, din cauza sărurilor pe care le conţine, aşa că aceştia ar trebui să-şi ia pastilele cu apă plată. „Excepţii se mai pot face vara, când şi hipertensivii pierd multe săruri din organism”, precizează Ioan Fulga, şeful catedrei de farmacologie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, din Bucureşti.
Cafeaua nu este indicată celor care au probleme cu inima şi nici celor cu ulcer gastric ori astmaticilor. „Persoanele care iau Miofilin în doze mari ar trebui să evite cafeaua, deoarece combinaţia îi poate agita şi le poate produce insomnie”, explică medicul Ioan Fulga.
Sucurile de portocale şi grepfrut pot modifica activitatea unor enzime şi pot face ca absorbţia unor medicamente să fie mai proastă sau total compromisă. Sucul de portocale ar trebui evitat de cei care iau medicamente contra osteoporozei, iar cel de grepfrut de cei care iau medicamente hormonale sau care acţionează la nivelul sistemului nervos. „Nici anticoncepţionalele nu se iau cu suc de grepfrut”, precizează profesorul Ioan Fulga.
Alimentele bogate în fibre cresc tranzitul intestinal şi pot micşora absorbţia de substanţe din medicamente.
Lactatele scad efectul tetraciclinei
Tetraciclinele, folosite în tratarea infecţiilor,