Doar un român din zece mai merge la serviciu cu plăcere. Pentru restul, jobul e un calvar. Criza i-a îngheţat salariul şi i-a tăiat bonusurile. Anul acesta, 1 Mai-Ziua Internaţională a Muncii îl prinde pe angajatul român luptându-se pentru un job care, de fapt, nu-l mai satisface. „De la o vreme mă trezesc cu greu şi simt că nu mă mai impulsionează nimic pentru a ajunge devreme la serviciu”, ne-a povestit Valentina C., în vârstă de 46 de ani, contabil la o firmă de produse stomatologice din Capitală.
Femeia spune că i se face lehamite începând cu momentul în care-i sună dimineaţa alarma telefonului. Şi asta pentru că lucrează cu cifre dar şi cu oameni care-şi arată tot mai făţiş incompetenţa sau lipsa de bun simţ.
„Plătiţi cu trei lei“
„Înainte, aveam propria firmă, unde mă duceam de drag. Ştiam pentru ce muncesc, însă de când a venit criza a trebuit să mă reorientez către statutul de angajat”, mărturiseşte femeia. Spune că a acceptat oferta de angajare pentru a avea un venit fix lunar, cu care să contribuie la întreţinerea familiei sale.
„Altfel, aş fi rămas pe cont propriu, mi-aş fi găsit câteva firme la care să ţin contabilitatea, numai că acum e din ce în ce mai greu să te «lipeşti» undeva. Toţi taie din costuri şi ar vrea, dacă s-ar putea, să te plătească cu trei lei”, mai spune femeia cu năduf.
Mai bine plictiseală decât muncă în plus
Pentru Dan C (23 de ani), serviciul reprezintă în mare parte un motiv de plictiseală. E şofer personal al unei patroane şi spune că toată ziua nu face altceva decât să aştepte comenzi. „Mă scot din sărite angajatele de la o firmă care-şi permit să mă trimită la poştă cu un teanc de scrisori doar pentru că sunt «şoferul».
Le-am ajutat o dată să bage nişte foi în plicurile alea, dar ele le desfăceau în trei părţi înainte să îndese
