Dacă în urmă cu câteva luni, operatorul de salubrizare a ridicat chiar şi peste 1.600 kg de deşeuri electrice şi electronice, luna trecută, s-au ridicat doar 850 gk. Operatorul crede că severinenii nu-şi vor mai arunca nici aceste vechituri.
Severinenii care deţin echipamente sau aparate electrice şi electronice uzate sau care pur şi simplu vor să scape de aparatura veche ce le ocupă spaţiul, o pot face în cursul zilei de mâine, 2 Mai. Agenţia pentru Protecţia Mediului Mehedinţi, împreună cu Primăria municipiului Dr. Tr. Severin şi operatorul de salubrizare S.C. Brantner – Servicii Ecologice S. A., organizează şi desfăşoară în acest sens o campanie de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice în municipiul Severin. „În prima sâmbătă a fiecărei luni organizăm astfel de acţiune, însă din ce în ce, ridicăm tot mai puţine deşeuri”, a eclarat directorul adjunct al SC Brantner SA, Constantin Traşcă.
Mai multe puncte de colectare
Pentru a înregistra un rezultat cât mai bun în urma acestei campanii, operatorul a înfiinţat nu mai puţin de 5 puncte de colectare. Astfel, deşeurile pot fi depozitate în parcarea Spitalului Județean, în parcarea blocului turn din Aluniș, în parcarea Pieţei Meva, în parcarea Cildro, dar şi la sediul operatorului de salubrizare din str. Constructorilor nr. 4 bis. Deţinătorii de deşeuri îşi pot depozita vechiturile dimineaţă, între orele 8.00 – 12.00, după care acestea vor fi ridicate de operator. “Noi ridicăm aceste vechituri şi le predăm unei asociaţii non-profit care deţine două containere special în acest sens. Apoi vor fi transportate ori la Alexandria, ori la Ploieşti”, a mai specificat Constantin Traşcă. Pentru persoanele cu probleme de sănătate şi cele vârstnice, directorul susţine că acestea trebuie doar să apeleze la număryul de telefon 1252/333363 şi o echipă se va deplasa la domiciliul acestora. @N_P