Daca e sa ne luam dupa rumorile mediatice, dupa ploaia de sageti descendente ale statisticilor privind bunastarea globala, omul zilelor noastre (luna mai 2009) a ajuns unul cu desavarsire frugal. Un mamifer ascetic, care pastreaza, din ce in ce mai mult, din imaginea "trestiei ganditoare" a lui Pascal doar fragilitatea si subtirimea plantei; o fiinta a nevoilor stricte, iar nu a aspiratiilor sau a poftelor. Si nu e vorba, aici, doar despre aspiratiile costisitoare si despre placerile din zona luxului, ci si despre celelalte, asezate deunazi sub semnul firescului si cotidianului.
Cred ca plasarea existentelor noastre sub semnul cumpatarii fara discernamant si a frugalului ca panaceu universal e o forma absurda de a cersi miracole viitorului. Asta pentru ca depresiunea este, mai mult decat o criza economica, una de nervi (cum bine spunea, daca nu ma insel, cu cateva luni bune in urma, guvernatorul Bancii noastre Nationale). O psihoza care intuneca vederea si sperie gandul, care paralizeaza obisnuintele omului-consumator si face ca supralicitarea pauperitatii sa devina adevarata mare saracie a momentului.
Cum sa explici, altfel decat prin acest tip de hiperbola sufleteasca, declinul unor "institutii" precum Le Marché aux puces (despre care citeam cu ingrijorare nostalgica, prin luna februarie), care, prin definitie, reprezinta un paradis al chilipirurilor? Zeci de standuri s-au inchis in nordul Parisului, in cartierul Saint Ouen, multe sunt de vanzare sau scoase la inchiriat, tarabele de brocanta sunt pline de o marfa care nu-si mai afla amatorii, magazinele de antichitati (circa 600) gafaie in urma disparitiei clientului american, indeobste plin de bani si complet lipsit de pricepere, dar si a celui din Orientul Mijlociu, a rusilor hamesiti, sau chiar a musteriului autohton, venit in promenada urbana. Punct nevralgic al turismului parizian (cu 5 milioane
