Viata in foileton, modelul jinduit si proiectat in exterior si nicicand in imediatul inconjurator, este poate cel mai la indemana surogat cultural, proiect social sau medicament de atenuare a frustrarilor colective. De aceea, publicitarea proiectiilor de viata ideala si aflate aparent la indemana oricui reprezinta cel mai intalnit mecanism de manipulare colectiva a epocii moderne si, de cele mai multe ori, escaladarea mediatica a acestor teme prefigureaza o criza cu profunde semnificatii sociale, individuale si colective deopotriva. Inceputurile nu ne sunt tocmai necunoscute. Cotidianul romanesc al anilor 1980 era atat de searbad, rutinat si previzibil, incat orice model de viata opus celui consumat era cautat in cele mai simple simboluri: un sapun «Fa», un pachet de «Kent», o sticla de whisky etc.

Pe astfel de "cautari" a venit serialul foileton «Dallas». El a deschis de fapt apetitul pentru telenovele, deoarece deschiderea de dupa 1990 nu a implinit orizonturile de asteptare ale celor multi. Majoritatea oamenilor, de la periferiile oraselor sau de la periferiile societatii, care nu-s totuna, inca mai asteapta, inca mai spera sa dobandeasca confortul visat. Dar idealul lor de viata, intimitatea lor esuata, daca nu ratata, se implinesc ideatic, eufemistic chiar, doar plonjand in lumea volatila, efemera a telenovelelor. Pentru ca doar acestea au mai ramas sa ofere orizonturi de asteptare pozitiva din imediat.

Telenovelele au intr-adevar o putere ambivalenta. Ele sunt bune pana la un punct deoarece echilibreaza, reduc asperitatile unei vieti neimplinite, hranesc un tip de ideal, chiar ipotetic dar nu imposibil, caci lovituri s-au mai vazut, doar cunoastem cazul unor minore agatate de mosorogi miliardari. Dar sunt in acelasi timp nocive pentru aceia care ajung sa copieze, sa intre intr-un mimetism din care nu mai pot iesi. Realitatea se confunda cu imagin