Primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea, a atras ieri atenţia asupra unei situaţii foarte dificile. Este vorba despre salariile cadrelor didactice de la cele trei şcoli generale, trei grădiniţe şi de la Grupul Şcolar Industrial. „Necesarul pentru acest an este de 7,6 milioane de lei. Însă, iniţial, ne-au fost alocate doar 6,7 milioane de lei, iar ulterior am primit o adresă prin care am fost informaţi că suma a fost diminuată la 6,2 milioane de lei. În total, Primăria Râşnov şi unităţile de învăţământ pornesc cu un deficit de 1,2 milioane de lei. Iar acum, Ministerul Educaţiei le-a solicitat instituţiilor de învăţământ, printr-o adresă comunicată de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov, să găsească soluţii pentru a se încadra în bugetul alocat pe acest an”, ne-a declarat primarul Râşnovului, Adrian Veştea. Până acum, pentru salariile profesorilor din Râşnov s-a cheltuit 30% din totalul sumei alocate. La acest moment există trei soluţii care ar putea fi aplicate pentru încadrarea în banii alocaţi. O variantă ar fi de disponibilizare a unor cadre didactice, alta ar fi de micşorare a salariilor existente, iar a treia ar fi ca un timp, profesorii să nu îşi primească lefurile. Primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea, a atras ieri atenţia asupra unei situaţii foarte dificile. Este vorba despre salariile cadrelor didactice de la cele trei şcoli generale, trei grădiniţe şi de la Grupul Şcolar Industrial. „Necesarul pentru acest an este de 7,6 milioane de lei. Însă, iniţial, ne-au fost alocate doar 6,7 milioane de lei, iar ulterior am primit o adresă prin care am fost informaţi că suma a fost diminuată la 6,2 milioane de lei. În total, Primăria Râşnov şi unităţile de învăţământ pornesc cu un deficit de 1,2 milioane de lei. Iar acum, Ministerul Educaţiei le-a solicitat instituţiilor de învăţământ, printr-o adresă comunicată de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov, să g