Gripa porcină, care a provocat deja 12 decese din 312 cazuri confirmate în Mexic, a ajuns în 11 ţări, dintre care 6 sunt în Europa, notează AFP. Alte 4 state în care prezenţa gripei porcine a fost confirmată se află pe continentul nord-american. În Japonia, prezenţa virusului a fost confirmată ieri. MEXIC - În Mexic, focarul epidemiei, bilanţul gripei H1N1 a crescut de la opt la 12 morţi. Ministrul sănătăţii a anunţat joi seara că 40 de noi cazuri au fost confirmate, ceea ce ridică numărul pacienţilor contaminaţi la 312. Numărul deceselor "probabile" rămâne evaluat la 84.
STATELE UNITE - Un bebeluş mexican în vârstă de 23 de luni a decedat din cauza gripei porcine în Texas, fiind primul deces confirmat cauzat de această boală în Statele Unite. Numărul cazurilor a crescut de la 91 miercuri la 118 joi, Carolina de Sud (sud-est), Nebraska (centru), Minnestoa (nord), Colorado (vest), apoi New Jersey (nord-est) adăugându-se listei statelor - 15 în prezent - unde s-au înregistrat cazuri de gripă.
CANADA - Autorităţile au confirmat joi 15 noi cazuri, toate forme uşoare (cinci în Columbia Britanică, patru în Alberta, patru în Noua Scoţie, unul în Ontario şi unul în Quebec, ceea ce ridică la 34 totalul persoanelor contaminate în această ţară. Totodată, Canada a anunţat joi primul caz de contaminare de la om la om care a avut loc pe teritoriul său, în provincia Noua Scoţie.
SPANIA - 13 cazuri confirmate şi 84 de persoane "sub observaţie", potrivit Ministerului Sănătăţii.
MAREA BRITANIE - trei noi cazuri confirmate, adică un total de opt cazuri dovedite, în afara celor 76 de cazuri suspecte.
GERMANIA - Trei cazuri dovedite şi trei cazuri suspecte, dar încă neconfirmate.
AUSTRIA - Un caz, la o femeie în vârstă de 28 de ani care revenind din Guatemala a făcut o escală la Mexico. @N_P