"6% din PIB pentru educatie, precum si repozitionarea sociala a meseriei de profesor, prin cresterea atractivitatii financiare si sociale a carierelor didactice" - asta scria in programul electoral fluturat de PD-L in campania electorala.
"Remotivarea personalului din invatamant prin salarii corespunzatoare performantelor si prin sustinerea formarii continue" erau atuurile aruncate la masa fagaduintelor de PSD, partenerii de guvernare ai democrat-liberalilor si detinatorii portofoliului de la Educatie.
"Nu-mi pasa" si "profesorii pot face ceea ce vor", au fost reactiile de joi ale presedintelui Traian Basescu, asa cum au fost redate de sindicalisti fata de amenintarea cu greva a cadrelor didactice.
In fata camerelor de luat vederi, cuvintele presedintelui au fost ceva mai moderate, dar fara nici un mesaj clar. Doar cu un truism care nu-i este util nimanui: "profesorii sunt oameni liberi si pot face ceea ce vor".
Cateva ore mai tarziu, premierul Emil Boc i-a asigurat pe sindicalisti ca nu li se vor micsora salariile si le vor fi platite luna de luna. Declaratia lui Boc semana, mai degraba, cu o demonstratie ca Guvernul le face o favoare dascalilor platindu-le ceea ce le datoreaza.
Strategia de tip "pumn in masa si ochelari de cal in fata crizei" a sindicatelor din invatamant poate fi discutata. Faptul ca principala lor preocupare, aproape exclusiva lor grija raman salariile, iar despre investitii, proiecte, coruptie si moralitate nu par foarte dornici sa vorbeasca iarasi merita mentionat.
Dar discrepanta dintre fervoarea cu care PD-L si PSD se chinuiau in campanie sa convinga pe toata lumea ca detin elixirul indexarilor vesnice si resemnarea de acum a presedintelui-girant al actualului Guvern este mult mai elocventa.
De remarcat, pe de alta parte, faptul ca presedintele a evitat un mes