Într-o istorisire din Die Zeit, la 150 de ani de la moartea lui Goethe, Thomas Bernhard avansează o ipoteză (fictivă). Un mic complot, la care naratorul însuşi ar fi luat parte, răstălmăceşte ultimele lui cuvinte. Celebra zicere mehr Licht (mai multă lumină), era, de fapt, mehr nicht (nevermore - sic!). Această pereche, nehotărîtă între moderna Elévation şi anti-moderna lepădare de proiect, prinde, peste vremuri, destul din suflul avangardei. Pe ce fel de cer, aşadar, vîndut luminii, sau predat nimicului, strălucesc stelele ei?
Am putea încerca să aflăm, urmărindu-i jerbele care se sparg peste prăpăstii, din Zodiac-ul publicat de Ilarie Voronca la editura unu, în 1930, cu un desen şi coperta de M.H. Maxy. Douăzeci şi patru de poeme, numerotate cu cifre latine, cît pentru zodiile a doi ani puşi pereche. Sau douăsprezece zodii şi, ştim astăzi, douăsprezece planete. Ori douăzeci şi patru de semne ale alfabetului clasic, grecesc. Şi aşa mai departe, presupuneri care leagă de-o convenţie, care-o fi, o materie lirică fugind de toate. Gîndite să suprime metafora, inutilă complicaţie, versurile se întorc, în aceeaşi logică a alăturării, la comparaţii. Care, vrute şocante, nu reuşesc decât să fie nedezminţit frumoase: "mâna întră'n repaos ca'ntr'un han călătorul." (II). Mărgele cu aţa tăiată, ciocnind, una cîte una, timpanul dedulcit la rime: "Crepusculul se'ncrustează în bufniţă, în fluer,/ Prevestitoarea întârzie în tâmplă, roteşte în turlă,/ Cu fundele distanţei mărite prin cristaluri,/ Cu gheţurile zdrobind în strângeri corabia spiritului/ Şi anotimpul înmărmurit pe colină ca un luptător în armură." (VII). E un sfîrşit de vară, sau cine ştie...
Hazard pe care ar fi de rău augur să cauţi să-l înţelegi, dar pe care îl asculţi, totuşi, ca pe difuza melodie a vieţii, asta sînt perechile de linii, spunînd, în mai împrăştiate cuvinte, ce spune poezia
