Vocaţia de traducător

într-un grupaj din revista orădeană FAMILIA nr. 3, cîţiva dintre cei mai buni traducători de literatură străină de la noi sînt solicitaţi să scrie despre munca lor. Cronicarul are o mare preţuire şi recunoştinţă pentru munca dificilă, lipsită de glorie şi prost plătită a acestei categorii de cărturari, pe nedrept consideraţi inferiori scriitorilor propriu-zişi (deşi majoritatea sînt şi eseişti, prozatori, critici literari, poeţi). Pentru a fi un bun traducător de literatură e necesar un cumul de înzestrări mai rar decît talentul nativ: inteligenţa pătrunzătoare a exegetului, acribia documentaristului, răbdarea de a şlefui stilistic materia brută pentru a-i da cît mai mult din sclipirile originalului şi, nu în ultimul rînd, o anume umilitudine de a te topi în umbra unei personalităţi, slujind-o empatic. E clar că nu oricine ştie o limbă străină poate face traduceri literare (o dovedesc numeroasele cărţi de autori străini apărute cu erori, topică nefirească şi atîtea stîngăcii încît nici un redactor n-ar fi avut ce să le mai facă, decît eventual să le rescrie cap-coadă). E vorba de o vocaţie artistică de un tip special, asemănătoare interpretului de muzică, de îndelungă acumulare şi exerciţiu pentru a ajunge la performanţă. "Cred - spune Dana Crăciun, căreia îi datorăm apariţia în româneşte a mai multor romane din opera dificilului Salman Rushdie - că sînt puţine lucruri mai provocatoare intelectual decît traducerea. Ea activează mecanisme care merg cu mult dincolo de simplul exerciţiu al echivalenţei lingvistice şi care înlesnesc o gimnastică mentală ale cărei satisfacţii depăşesc, de cele mai multe ori, angoasele inevitabil generate de ingrata poziţie de Ťtrădătorť. Pentru mine, una din cele mai mari satisfacţii este aceea că te transformi într-un cititor extrem de atent şi complex. Traducerea este printre cele mai profunde forme de