După 50 de ani cu Miliţia şi alţi 20 cu Garcea, românul nutreşte sentimente confuze când dă ochii cu „organul”. Sursa: EVZSursa: Sorin Antonescu

1 /.

Scăpat de frica miliţianului comunist şi îmbătat de vântul democraţiei, poporul a ales să-l desconsidere pe poliţist, încurajat puternic şi de nenumăratele dovezi de corupţie sau de mitocănie pe care le-a primit de la „omul legii”. Tratat cu apelative diverse, de la „cap de cretă”, „curcan”, „gabor”, poliţistul face şi el cu greu faţă salariilor mici raportate la tentaţiile mari şi batjocurei venite de la şmecheri.

De ce Garcea al nostru nu e precum celebrul Corado Cattani? Au explicaţii aproape comune şi poliţiştii, şi sociologii. De vină ar fi abuzurile comuniste, dar şi lipsa acelei legi care să impună respectul şi care să-i ofere siguranţă poliţistului. O speranţă există, însă: întinerirea efectivelor. Poliţistul de azi pierde vizibil din mentalitatea miliţianului de ieri, şi se stră du ieşte, prin comportament şi prin educaţie, să ne câştige respectul, susţin specialiştii.

DE CE N-AVEM „SIGURANŢĂ ŞI ÎNCREDERE”

Ne bântuie „miliţianul care făcea ce voia”

„Băi, cap de cretă, eşti prost? Dă-te, băi, Garcea, că mai rău ne-ncurci!”. Omul cu uniformă bleumarin, cu „liniuţe” pe umăr, caschetă pe cap şi fluier în gură e un neica-nimeni în intersecţii. Nu-l prea ascultă nici şoferul care vrea să întoarcă maşina în plin trafic, încălcând linia continuă, nu-i respectă ordinele nici şmecherul cu Suv, care vrea să meargă spre acasă pe drumul blocat deja de Salvare, nu dă doi bani pe prezenţa lui nici beizadeaua care trece lejer pe la Piaţa Romană cu 100 km/h. Şi, de cîte ori se iveşte ocazia, toată lumea ia în derâdere celebra sintagmă „Poliţia. Siguranţă şi Încredere”.

Poliţistul de România n-are autoritate prin definiţie. O ştiu şi ei, şi şefii