Gigel Gheorghe, cel mai bun prieten al actualului antrenor în perioada junioratului, povesteşte amănunte neştiute despre noul selecţioner. Sursa: Agerpres
Răzvan Lucescu a dat lovitura prin numirea la naţională. Până în acest vârf al carierei, el a parcurs însă un drum adesea mai puţin vizibil. EVZ vă prezintă etapele ascensiunii sale printr-o incursiune profundă, pigmentată cu detalii picante, în trecutul noului selecţioner. Mărturiile adunate oferă o imagine completă asupra juniorului, fotbalistului şi antrenorului Răzvan Lucescu. „Răzvan a început fotbalul la Dinamo, unde îi avea concurenţi pe post pe Zlotea, Stelea (n.r. - actualul său secund de la naţională), Tene şi pe Prunea (n.r. - oficial al FRF). A stat acolo doar doi-trei ani. La 14 ani a venit la noi, la Sportul, fiindcă în Regie puteai să faci per formanţă. Selecţia nu era pe şpagă. Aveam o generaţie super, cu Pologea, cu Aldea...
La naţională, acest Aldea îl ţinea pe banca de rezerve pe Gică Popescu! Răzvan n-a fost un talent, îi lipseau şi câţiva centimetri, dar a muncit enorm. Avea un program de pregătire primit de la Dumitru Moraru şi îl urma cu sfinţenie. Se antrena suplimentar. Avea colţul lui în vestiar. Stătea nemişcat şi nu scotea o vorbă. Fiind mai mic cu doi ani decât ceilalţi, şi le «fura» pe toate!”, povesteşte Gigel Gheorghe, în prezent antrenor la juniorii Stelei. „De cum a venit la Sportul, eu, în calitate de căpitan, i-am pus poreclă. I-am zis «Strâmbul», fiindcă avea nasul încovoiat şi picioarele crăcănate!
Era mai bine îmbrăcat decât noi, avea apărători, învăţa în Dorobanţi, dar nu epata...”, adaugă acesta. Răzvan a distrus, fără să vrea, cariera prietenului său. „La o miuţă, am dat mingea pe lângă Răzvan, el a plonjat şi m-a atins. Am călcat strâmb şi aşa m-am ales cu ruptură de menisc şi de ligamente la genunchiul stâng. N-am mai jucat fotbal. Nu
