Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Condescu acuză CAF că e influenţată de Dinamo

Publicat in Adevarul, vineri 1 mai 2009 ·

Președintele clubului Pandurii acuză comisia ce l-a declarat liber de contract pe Ilie Iordache că are promisă o parte din banii pe care ar urma să-i încaseze clubul bucureştean. Membrii Curţii de Arbitraj pentru fotbal sunt acuzaţi că ar fi deliberat greşit în cazul Ilie Iordache cu bună ştiinţă pentru că ar fi fost influenţaţi de conducerea clubului Dinamo. Marin Condescu nu este de acord cu faptul că această comisie l-a declarat pe Ilie Iordache liber de contract, afirmând din nou că jucătorul nu avea bani de primit de la Pandurii, având toate plăţile efectuate la zi.

Preşedintele Condescu crede că membrii comisiei au luat decizia cu gândul că vor avea și ei partea lor din milionul de euro pe care Pandurii l-ar da dinamoviștilor, acesta fiind și motivul pentru care cazul se judecă acum în civil și penal. Oficialul a înceract să explice care ar fi urmările dacă Pandurii ar câştiga procesul cu Ilie Iordache: „În primul rând nu se mai îndreaptă Dinamo împotriva noastră, pentru că ei ne cer un milion de euro acum pe Iordache. Şi în al doilea rând se va face dreptate.” Condescu crede că în jurul acestor bani pe care Dinamo i-ar primi de la Pandurii s-a dus bătălia pentru declararea lui Iordache liber de contract: „Marea bătălie pentru asta s-a dat, aici au încercat ei să ne atace. Cred că membrilor comisiei li s-au promis o parte din banii aceştia, o anumită sumă! Fiindcă numai orb să fii să nu vezi ce vor cei de la comisie. Altfel nu poţi înţelege de ce au judecat atât de strâmb, nu poți să judeci un asemenea caz şi să nu întrebi cât sunt primele. Puteau măcar informativ să ceară clubului să comunice cât sunt primele de joc şi pentru ce meciuri se acordă. Niciodată și niciciunde nu s-au dat prime de 3807 euro cum au scris ei acolo. Nu pot să.mi explic cum au putut crede aşa ceva.”

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 2 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 3 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 50 minute
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Rubio spune că zilele următoare vor arăta dacă Putin este serios în privinţa păcii în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că următoarele zile vor stabili cât de serios este preşedintele rus Vladimir Putin cu privire la pacea din Ucraina, în timp ce oficialii americani se deplasează în Arabia Saudită pentru întâlniri cu

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°