Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri va închide traficul greu pe Timişoara-Lugoj.
Primăria Timişoara a reacţionat dur la această decizie pentru că foarte multe camioane vor traversa oraşul pentru a circula pe ruta Timişoara-Reşiţa-Caransebeş.
Maşinile mai mari de 7,5 tone nu vor mai avea voie să circule pe traseul Timişoara-Recaş-Lugoj, din cauza lucrărilor care se execută aici. Restricţia intră în vigoare de marţi până pe 15 iunie.
„Camioanele care intră prin vama Nădlac şi vor tranzita România pot merge pe drumul naţional Arad-Deva, iar cele care vor pleca din Timişoara vor circula pe ruta Timişoara-Voiteg-Reşiţa”, a spus directorul adjunct al DRDP Timişoara, Horaţiu Simion.
Traseul pe Reşiţa mai scurt
Problema se pune însă că nimeni nu îi poate obliga pe şoferi care din rutele disponibile o poate alege, iar trierea se va face prin fluturaşi. „Şoferii de camion vor primi fluturaşi în frontieră pentru ruta pe care trebuie să o urmeze”, a mai spus Horaţiu Siomon.
În aceste condiţii, reprezentanţii de la Drumuri nu vor avea nicio garanţie că pentru a ajunge la Craiova, spre exemplu, şoferii de camion nu aleg să circule pe relaţia Timişoara-Reşiţa-Caransebeş-Drobeta-Turnu Severin, pentru că drumul este mai scurt cu 80 de kilometri, iar şoferii vor scăpa de lucrările de pe DN 7. Astfel, pentru a ajunge la Reşiţa, toate camioanele trebuie să traverseze Timişoara de la Nord la Sud.
Primarul nu ştia nimic
Potrivit datelor de la Poliţia Rutieră, camioanele vor circula pe bulevardul Rebreanu, proaspăt refăcut. „TIR-urile vor intra pe Calea Aradului, vor trece pe la Pădurea Verde, apoi pe traseul Calea Buziaşului-Liviu-Rebreanu-Calea Şagului”, a spus şeful Poliţiei Rutiere Timiş, Florin Bolbos. Primarul Gheorghe Ciuhandu, a aflat de decizia Direcţiei de Drumuri de la reporter