Reprezentanţii României spun că pleacă la Moscova cu cel mai bun show din întreaga istorie a participării noastre la acest concurs. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Cântăreaţa Elena Gheorghe, care participă cu melodia „The Balkan Girls” la concursul Eurovision, ce se va desfăşura la Moscova peste mai puţin de două săptămâni, a spus, miercuri, într-o conferinţă de presă, că merge la drum fără teamă, pentru că „şi-a învăţat foarte bine lecţia”, urmând ca pe scenă să dea tot ce-i mai bun. Delegaţia României va pleca spre Moscova mâine, la ora 17.00, de pe Aeroportul Băneasa.
„Când pleci într-o competiţie nu trebuie să-ţi fie frică de nimic. Am repetat zilnic. Sunt perfecţionistă, am repetat tot ce înseamnă coregrafie, pentru ca totul să iasă perfect. Eu sunt cel mai mare critic al meu şi cred că toată lumea va fi mulţumită de mine”, a spus cân tăreaţa. Conceptul show-ului pe care Elena îl va prezenta la Moscova, pe 12 mai, în prima semifinală a Eurovisionului, a fost dezvăluit abia acum: o interpretare modernă a mitului ielelor.
Ielele sunt zâne nemuritoare, tinere şi voluptuoase, al căror dans frenetic le induce delirul celor care le privesc. Totodată, se spune că ielele au puterea de a-i seduce pe bărbaţi prin dansul lor şi prin îndemânările magice. Despre costumele „ielelor”, organizatorii nu au vrut să dea prea multe detalii, mizând pe surpriză. Elena a menţionat că pentru ea au fost făcute trei rochii, din care urmează să aleagă una, în funcţie de cum va arăta întreg decorul final.
„Am cheltuit cât a fost necesar, nici mai mult, nici mai puţin”
Ideea spectacolului îi aparţine regizorului Bobo Bărbulescu. Acesta va aduce în scenă câteva spirite feminine (cele patru dansatoare ale Elenei), care vin dintr-o pădure misterioasă, pentru a impresiona publicul cu dansul lor.
Cu ajutorul tehnologiei 3D,